Ziarul finanţat din banii publici îl eroizează pe un criminal de război

Grigore Petrenco, vicepreşedintele Parlamentului, deputat PCRM, a sesizat opinia publica despre un fapt de eroizarea a mareşalului Ion Antonescu de către publicaţia "Capitala", subordonată primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, şi finanţată din banii publici.

Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului, societatea civilă şi mass-media nu trebuie să permită eroizarea oamenilor de stat, precum mareşalul Ion Antonescu, care au cauzat moartea a sute de mii de oameni nevinovaţi, în baza ideologiilor extremiste de care se conduceau.

„Nici organizaţiile de jurnalişti şi nici societatea civilă nu trebuie să închidă ochii la faptul că în presă sunt publicate articole în care mareşalul Ion Antonescu este eroizat. Antonescu a fost condamnat, fiind vinovat de moartea a sute de mii de oameni atât din România, cât şi de pe teritoriul actualei Republici Moldova, el este şi unul dintre culpabilii pentru holocaustului organizat aici pe teritoriul Moldovei", a declarat Petrenco într-o conferinţă de presă, subliniind că „mass-media afiliată Partidului Liberal eroizează personalitatea istorică a mareşalului Ion Antonescu".





Petrenco a mai menţionat că partidul pe care îl reprezintă vrea să atragă atenţia societăţii civile că „în Moldova există partide care se ascund în spatele liberalismului, dar susţin din umbră mişcări politice legionare". „Să faci din Antonescu erou, este un sacrilegiu şi cel mai dureros este că articole de eroizare a acestuia apar în unele mass-media publice din ţară".

După cel de al Doilea Război Mondial, mareşalul român Ion Antonescu a fost condamnat pentru crime de război şi împotriva umanităţii. Potrivit datelor United States Holocaust Memorial Museum, în perioada 1941-1944 pe teritoriul actual al Republicii Moldova, la indicaţia lui Antonescu au fost exterminaţi peste 300 mii de evrei şi ţigani.


http://omg.md/Content.aspx?id=3689&lang=1

2 comentarii:

  1. Petreco mai bine si-ar cere scuze pentru activitatea terorista a propriului partid - cel comunist, care a ucis milioane de oameni si nu ar bate capul.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-are rost sa-l judecam pe rusu asta, ca, practic el n-are niciun fel de treaba cu Romania si cu Monarhia

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.