Condamnat la moarte în 1946, Ion Antonescu a rămas în inima Poporului Român

În mai 1946, pentru a demonstra faptul că executarea lui Ion Antonescu (foto) ar fi fost dorită de întreg Poporul Român, comuniştii şi aliaţii lor (între care cei din Uniunea Populară Maghiară, corespondenta UDMR-ului de astăzi) au organizat în toată Ţara manifestaţii de susţinere a condamnării la moarte. Poliţia a raportat, de peste tot, şi numărul participanţilor la Ploieşti - 1.000; la Galaţi - 12.000; Constanţa - 10.000; Braşov - 1.500; Sibiu - 20.000; Târgu-Mureş - 3.000; Craiova - 2.000 etc.. Dar, fiind campanie electorală pentru alegerile parlamentare, în multe locuri prilejul a fost folosit şi pentru a fi atacate partidele istorice; s-a ajuns chiar la devastarea sediilor acestora, precum la Turnu-Măgurele, Luduş, Caransebeş. În Transilvania, în centrele cu populaţie numeroasă maghiară demonstraţiile împotriva lui Antonescu s-au transformat în manifestaţii iredentiste maghiare; ungurii cereau asasinarea Mareşalului şi pentru că acesta era simbolul patriotismului românesc. La Cluj, prilejul a fost folosit, de către cei 6.000 de participanţi maghiari, ca să protesteze împotriva recentei hotărâri a Conferinţei de Pace de la Paris (7 mai) de a retroceda României întreaga Transilvanie, anulând astfel efectele Diktatului de la Viena din 1940. Organizatorii comunişti de la Bucureşti au avut şi alte surprize. La Târgovişte, de exemplu, după manifestaţie unii participanţi au scandat: „Sus Antonescu!”, „Jos Guvernul!”, „Trăiască Mareşalul!”. S-a voit să se demonstreze că însăşi Armata dorea execuţia lui Ion Antonescu. De aceea, în garnizoane au fost trimişi reprezentanţi ai Guvernului ca să monteze astfel de aprobări colective. Dar, în majoritatea cazurilor, rezultatul a fost negativ. Sunt mai multe rapoarte în acest sens ale Poliţiei şi Siguranţei. Cel privind consultarea ostaşilor din Garnizoana Odorhei este datat 22 mai 1946 şi poartă titlul Militarii din Odorhei împotriva condamnării lui Antonescu: „Garnizoana din Odorhei a primit ordin ca să facă un referendum în legătură cu condamnarea la moarte a ex-mareşalului Antonescu. În acest scop a fost adunat întreg efectivul Cercului de Recrutare şi al Cercului de Exploatare Odorhei, cărora un delegat al Marelui Stat Major, Secţia Propagandă, le-a expus motivele condamnării lui Antonescu. Apoi, cei prezenţi au fost întrebaţi dacă sunt pentru sau împotriva acestei condamnări. Răspunsul, dat prin ridicare de mâini, a fost împotriva condamnării, nefiind pentru condamnare decât delegatul MSTM. În urma acestui rezultat, s-a procedat la o nouă votare, însă şi de data aceasta toţi militarii prezenţi au fost împotriva condamnării”. În multe alte locuri, mai ales din Transilvania, s-a întâmplat la fel. Într-un „raport contrainformativ” al Comandamentului Trupelor de Grăniceri, din 1 iunie 1946, se scrie: „La Centrul de Instrucţie Grăniceri rezultatul votului asupra Sentinţei de condamnare dată de Tribunalul Poporului în procesul ex-mareşalului Antonescu a fost: un vot pentru, iar restul contra”. Ra-poarte cu conţinut asemănător au venit din întreaga Ţară. Toate reflectau sentimentul larg popular. Pentru români, Mareşalul era un erou. Pentru maghiari era un inamic al aspiraţiilor lor revizioniste. În aceste condiţii, trebuie menţionat comportamentul deplorabil al Regelui Mihai, remarcat şi de străini. Generalul american C.V.R. Schuyler raporta, la Washington, pe 2 iunie 1946: „Toate elementele societăţii bucureştene par consternate de execuţie. Se pare că aproape toţi se aşteptau ca Regele să comute sentinţele în ultima clipă. S-au exercitat presiuni teribile în acest sens asupra lui din toate părţile”. Mihai, însă, a considerat că moartea lui Antonescu fiind dorită de sovietici şi de comunişti, trebuia să le facă pe plac, conservându-şi astfel Tronul. O laşitate nedemnă de un cap încoronat. „În general - scria generalul american - poporul apreciază că nu s-a dovedit nimic împotriva Antoneştilor, în afara faptului că au pierdut războiul.” Vestea execuţiei a trezit un val de indignare. În toată Ţara au fost răspândite manifeste de condamnare a asasinilor. În cel din care Poliţia a descoperit multe exemplare în Bucovina şi Transilvania de Nord se scria: „Popor Român, în ziua de 1 iunie, contrar voinţei Poporului, a fost omorât mişeleşte la Jilava, în prezenţa Guvernului criminal, cel mai mare fiu al Neamului nostru, Mareşalul Ion Antonescu. Români! Acela care a luptat pentru dreptatea sfântă a acestui Popor, Generalul Conducător care şi-a închinat Patriei toată puterea fiinţei lui, azi nu mai este în mijlocul nostru… Sfânt martir! Te-ai ridicat la Ceruri ca să veghezi de acolo destinul Neamului nostru. La mormântul tău cald venim cu lacrimile durerii…”. După 1989 s-a crezut că se va face dreptate Mareşalului, anulându- se sentinţa nedreaptă din 1946. Veterani de război, istorici, oameni politici au înfiinţat, în 1991, Liga Mareşal Ion Antonescu. Cel mai cunoscut dintre conducătorii săi a fost istoricul Gheorghe Buzatu. Prin grija Ligii au fost ridicate Mareşalului câteva monumente, numele i-a fost dat câtorva străzi din mai multe oraşe (în Transilvania, cel mai mare opozant al unor asemenea iniţiative a fost UDMR), au fost organizate sesiuni ştiinţifice şi comemorări (una din ele la Valea- Mare, Covasna, 1 iunie 1997). În iunie 1991, când se împlineau 45 de ani de la asasinat, am iniţiat un moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei, Dan Marţian, fost ministru comunist al Tineretului, nu a reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămâni. Ecoul a fost major, inclusiv peste hotare; în Senatul S.U.A. a fost adoptat un protest. Dan Marţian a venit la tribuna Camerei Deputaţilor pe 26 iunie 1991, întrebând indignat: „Cum se poate ca în Parlament să se cinstească memoria lui Antonescu şi să nu existe nimeni care să se ridice în legătură cu acest lucru? Vreau să vă spun foarte sincer că şi noi - dar nu numai noi - societatea nord-americană, Statele Unite au fost şocate de acest lucru. Cum este posibil, cum este posibil ca să fie doar iniţiativa unui deputat şi toţi ceilalţi nu au nimic de spus?” În timpul Guvernului Adrian Năstase, cu Ion Iliescu (vechi adversar al lui Antonescu, pentru că-l trimisese pe tatăl său, Alexandru Iliescu, spion sovietic, în Lagărul de la Târgu-Jiu) din nou preşedinte al Ţării, în 2003, toate monumentele Mareşalului au fost dărâmate, numele de străzi şterse, manifestările interzise; sub ameninţarea pedepsei cu închisoarea era pusă orice prezentare conform adevărului istoric făcută lui Ion Antonescu. După o jumătate de secol, comuniştii din 1946, prin urmaşii lor, obţineau o nouă victorie. În 1994, cerusem procurorului general al României un recurs în anulare în cazul procesului din 1946. Nu s-a aprobat. Acelaşi recurs în anulare a fost cerut, după 2000, şi de alţii. Cererea va fi respinsă din nou, în mai 2009, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; „Gardianul” din 23 mai 2009 concluziona: „Conform tradiţiei inaugurate de Ulpian, sentinţa de condamnare a lotului Antonescu ţine loc de adevăr”. Dar, în pofida inamicilor săi, Ion Antonescu a rămas în inima Poporului Român. Putem să facem şi o comparaţie: Pe actualii conducători ai României cu siguranţă nu-i va condamna nimeni la moarte pentru dezastrul în care au adus Ţara cu bună ştiinţă şi spre propriul lor folos. Însă, la fel de sigur este şi că nu vor rămâne în inima românilor, pentru că nu au dat dovadă de patriotismul lui Antonescu.

http://www.condeiulardelean.ro/