Principele Radu: “Rolul presedintelui nu e acela de a caracteriza public oamenii politici”

b2_principele_radu.jpg
Principele Radu, candidat la alegerile prezidentiale din toamna acestui an, afirma ca informatiile aparute in presa, potrivit carora va desemna premier pe oricare dintre cei trei candidati cotati in prezent cu sanse, atunci cand va ajunge presedintele Romaniei, sunt eronate, se arata intr-un comunicat transmis de biroul de presa al principelui Radu.

Principele Radu arata ca este convins de buna-credinta a agentiilor de presa care au difuzat aceasta stire, dar doreste sa precizeze ca afirmatia sa a fost diferita. "Intrebat de jurnalisti cum i-ar putea caracteriza pe candidatii la prezidentiale, principele Radu a raspuns: "Eu ma pregatesc sa devin presedintele Romaniei, iar rolul presedintelui nu este acela de a caracteriza public oamenii politici. Toti cei trei candidati cu sanse in alegeri sunt, in calitatea lor de lideri ai partidelor lor, eligibili pentru functia de premier, daca partidele lor vor avea in viitor majoritate parlamentara. Nu pot face, asadar, vreo ierarhie sau exprima vreo preferinta fata de un posibil viitor premier", se arata in comunicatul de presa.

Principele Radu precizeaza, de asemenea, ca, in cazul in care va castiga alegerile, guvernul care va fi in acel moment va continua sa existe pana in 2012. "Constitutia nu permite presedintelui nou-ales schimbarea guvernului sau a majoritatii parlamentare. Acestea din urma sunt actiuni cu caracter politic si initierea lor sta in mana partidelor politice si a Parlamentului insusi", declara principele Radu, potrivit sursei citate.

http://www.machiavelli.ro/stiri.php?art=9679

Niciun comentariu

Un produs Blogger.