Regina Elena a României

Regina Elena a României

Majestatea Sa Elena, Regina-mamă a României, Principesă a României, Principesă de Grecia şi Danemarca, (n. 2 mai 1896, Atena, Grecia -- d. 28 noiembrie 1982, Lausanne, Elveţia), născută Alteţa Sa Regală Elena, Principesă de Grecia şi Danemarca, a fost soţia lui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I al României.

Viaţa

Elena a fost fiica lui Constantin I, regele Greciei şi a soţiei sale, Sofia de Prusia. Pe data de 10 martie 1921 s-a căsătorit cu viitorul rege Carol al II-lea al României şi pe data de 25 octombrie 1921 s-a născut Mihai al României. Căsătoria n-a durat decât până în 1928, când cei doi soţi s-au despărţit, după cea dintâi abdicare a lui Carol, în 1925. Soţia oficială, recunoscută, a lui Carol al II-lea e cea mai puţin cunoscută dintre reginele României.


Când Carol a renunţat pentru prima dată la tron, părăsind România după ce începuse legătura cu Magda Lupescu, regina Elena a rămas în ţară împreună cu fiul ei, fără a deţine însă nici o poziţie oficială, şi fără a fi membră în consiliul de regenţă care conducea ţara în locul regelui minor Mihai. Parlamentul Romaniei a ratificat în 1926 abdicarea lui Carol şi a acordat Elenei titlul de Prinţesă a României. In 1928, în urma insistenţelor lui Carol al II-lea şi la recomandarea guvernului român, ea a acceptat să divorţeze. Când Carol s-a întors în ţară şi a fost proclamat rege, în 1930, au fost făcute câteva tentative de împăcare, la iniţiativa guvernului, dar când a devenit clar că, de fapt, Carol, care se instalase la palat împreună cu metresa lui, nu dorea acestă împăcare, divorţul s-a finalizat, iar în urma şicanelor din partea regelui, Elena a hotărât să plece din ţară, stabilindu-se în cele din urmă în Italia.

Regina Elena a României vizitează răniţii de război

Recunoaştere postumă din partea Statului Israel

În anul 1993 Statul Israel şi Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul şi Medalia Dreaptă Între Popoare pentru activitatea sa de salvare a evreilor prigoniţi în timpul regimului antonescian.

Wikipedia

Un comentariu:

  1. Marian Teşileanu27 august 2013 la 09:52

    Regina Elena nu a ales să părăsească Ţara:ea a fost alungată şi exilată în mod oficial de Carol al-2-lea. Delicateţea, bunul simţ, discreţia şi adîncul spirit creştin pe care Regele Mihai I-iul le-a moştenit de la ea nu sînt valori pentru zilele noastre şi nici pentru istoricii de astăzi preocupaţi doar de prohabul lui Carol al-2-lea şi de dessous-urile Reginei Maria!...Prin ceea ce a făcut Maria pentru reîntregirea României şi ceea ce a făcut Elena pentru sufletele salvate de monştrii Hitler şi Antonescu, nu pot să spun care este "mai mare". Pot doar să spun că una a iubit enorm sufletul românesc şi cealaltă, sufletul omenesc!...

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.