Ce castiga sigur Traian Basescu din atacurile la Rege

Pentru cine s-a tot intrebat de unde placerea asta la presedinte sa il besteleasca pe Rege de fiecare data cum il prinde, sa mediteze putin la urmatorul scenariu, nu intru totul imposibil intr-o tara pe atat de comica. Intai sa ne aducem aminte ca, inainte de prima lovitura sub centura istoriei, fostul monarh exista ascuns doar undeva in cel mai indepartat ungher al memoriei colective.

A venit Traian Basescu la b1 tv si l-a scos la lumina. Sluga la rusi, tradator de neam si tara si un urias dispret pentru principalul actor al unui moment istoric aproape unanim acceptat si mai deloc controversat – abdicarea lui Mihai I. Pe atunci mai toata lumea credea ca Traian Basescu a tinut musai sa ne demonstreze ca el doar gandeste ALTFEL, asa cum i-a placut sa se iluzioneze in permanenta. Circul de pe lume a venit abia dupa, in reactiile de dupa. Oricum, fantoma Regelui pasea in lumina reflectoarelor, iar cine uitase de rege si monarhie si-a adus aminte cu varf si indesat in lunile ce au urmat. Inevitabil, te intrebi ca orice om, cand numai despre asta auzi vorbindu-se in presa, daca nu ar fi fost mai bine altfel, cu rege si regina si toate celelalte…

Cu cat nimeni nu intelegea de ce insista presedintele sa isi exhibe cu fiecare ocazie dispretul fata de Rege, cu atat antipatia fata de Traian Basescu se transforma in simpatie pentru Mihai I. Cand pana si intelectualii mari amatori si iubitori ai monarhiei mutisera in fata grobianismului prezidential, o idee lumineaza viitorul si incalzeste definitiv inimile regalistilor proaspat nascuti – ziua fostului suveran al Romaniei.

25 octombrie, ziua cand Regele va implini 90 de ani – ce coincidenta, nu? Inevitabil cuiva ii trece prin cap sa il invite pe Rege in Parlament. De parca ar mai fi fost nevoie sa armeze glontul, PDL se opune penibil iar presedintele isi repeta pentru a mia oara poezia cu sluga si tradator de neam. In sfarsit, vine si ziua cea mare. Vorbeste batranul in Parlament, iar fiintele sensibile cad pe spate. Toti dusmanii lui Traian Basescu vad in discursul Regelui punctul culminant al istoriei postdecembriste.

Antenele descriu in detaliu si elogiaza fara nicio limita perfectiunea intruchipata de Rege. Inca putin si intr-o jumatate de presa si tara s-ar fi decretat monarhie. Si pentru ca in continuare nimeni nu s-a prins, desi toate jocurile fusesera facute, il comandante se enerveaza si cheama PNTCD la Cotroceni. Pentru ca daca romanii isi amintisera de Rege, continuau sa-i ignore cu desavarsire pe eternii sustinatori politici ai monarhiei. Taranistii bi si tri-cefali, pe care nimeni nu ii mai identifica drept sustinatori ai regalitatii sunt ajutati de Traian Basescu sa culeaga roadele atacurilor sale de aproape jumatate de an.

Comicul situatiei frizeaza absurdul. Convins ca nimanui nu-i arde nici macar sa se gandeasca serios la vreo instaurare a monarhiei, satul de atata asteptare, Traian Basescu explica poporului ca el nu mai poate castiga voturi, dar, fiind la moda curentul monarchist (sic!), partidul taranesc, un aparator si sustinator de traditie al Casei Regale, poate sa beneficieze de brusca simpatie fata monarhie si Regele Mihai.

Asa s-a inchis cercul. Lumea a inteles, desi majoritatea a scapat povestea. PNTCD se inscrie de acum in lunga lista de morti renascuti, gata sa adune si ei, la anul, cateva procente bune, care sa il ajute pe presedinte sa isi formeze majoritatea dorita. Aici rasul devine isteric. Da, ce poate fi mai frumos de atat? Sa ramai in continuare linistit la Cotroceni datorita urii pe care stii sa o canalizezi cum trebuie.

Cititi declaratiile celor doi lideri taranisti dupa intalnirea de la Cotroceni. Pavelescu, “ala mic cu capu mare”, nici macar nu mai are nevoie sa vorbeasca, pentru a intelege ca-i va ramane fidel pe viata mentorului sau, iar de la Ciorebea tocmai ce am aflat ca pana si faptele penale se prescriu in 15 ani, “daramite o frustrare”!? Adevarat. Nu putem trai doar in trecut, cu atat mai mult cu cat el este inca extrem de umilitor.

Daca acest scenariu ar avea vreo doza de adevar, nu cred ca el a fost planuit intocmai astfel. Dar de aici incolo, poate deveni realitate indiferent de cine si cum l-a ticluit.

Iulian Leca