Regele Mihai, felicitat de 3.000 de persoane de ziua onomastică
Porţile Palatului Elisabeta s-au deschis vineri pentru toţi cei care au dorit să îi ureze „La mulţi ani” Regelui Mihai, cu ocazia zilei de naştere şi a onomasticii.
La ora 11.00, peste 3.000 de oameni se aflau în curtea Palatului Regal.
Alături de familia sa, Regele Mihai a salutat mulţimea de la balconul palatului, fiind ovaţionat de miile de oameni prezenţi.
Apariţia Regelui la balconul Palatului Elisabeta a atras aplauze prelungite.
S-a scandat "Regele Mihai!", "Monarhia salvează România!" și "Regele și patria!", oamenii fluturând steguleţe tricolore în cinstea Familiei Regale.
La eveniment au venit oameni de toate vârstele, inclusiv copii.
La ieșirea în balcon a familiei regale, a fost intonat Imnul Regal, iar Corul Regal a cântat "La Mulți Ani!". A fost intonat apoi Marșul lui Carol.
Cu această ocazie, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a concertat în grădina palatului. De asemenea, cadre ale Detașamentului de Cavalerie a Jandarmeriei Capitalei, în uniforme de paradă, au participat la eveniment.
sunt si voi ramane OM.
RăspundețiȘtergereTraiasca regele! La multi ani cu sanatate!VREM MONARHIE!
RăspundețiȘtergereaduceti monarhia la putere!e singura care ne mai salveaza!
RăspundețiȘtergeresi, La multi ani regelui!
RăspundețiȘtergereDin pacate, portile Palatului Elisabeta s-au inchis la ora 12.50... Din punctul meu de vedere, palatul trebuia sa ramana deschis pana spre seara astfel incat vizitatorii intarziati, printre care m-am numarat si eu, sa nu ramana neimpacati... Sa fi vrut regele doar aplauzele publicului? Oare nu i-a spus nimeni ca la poarta palatului sunt batrani veniti sa-i ofere in dar o floare, dupa ora 12.50
RăspundețiȘtergere?
asa a fost din pacate pentru cei intarziati insuficienta mediatizare aevenimentului
RăspundețiȘtergereVreau mandria de altadata!
RăspundețiȘtergerela multi ani Regelui Mihai
RăspundețiȘtergeredragul meu Rege nu te cunosc ,dar te iubesc ,esti Regele meu pe veci! vraeu ca istoria sa-ti faca dreptate, eu voi martursi adevarul despre tine Maiestate.
RăspundețiȘtergereVREAU REGE apetrei.dinu@yahoo.com
RăspundețiȘtergereDragi compatrioti,Traiasca Regele Mihai!
RăspundețiȘtergereDreptate pentru Suveranul Romaniei,Regele Mihai!
Dreptate pentru poporul roman si istoria adevarata a Romaniei!
Veniti cu noi Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhie !la data de 10.11.13 ora 14 in Piata Charles De Gaulle ora 14 Bucuresti.Arataca esti roman!Arata ca te doare de Regele nostru si de patrie!
Mi-as dori ca acest om sa traiasca vesnic! Ma doare neputinta sa.
RăspundețiȘtergerePe mine ma doare letargia poporului roman. La 10 noiembrie 2013 la marsul pentru monarhie de duminia ar fi trebuit sa curga lumea riuri, riuri. Nu a fost asa. Poate protestele pentru Rosia Montana au fost de vina sau... nu-mi pot explica. Dar repet, ma doare sufletul pentru ca ratam ultima sansa de a ne ridica din mocirla in care ne-a imbrincit demisul de la Cotroceni. Mirlania acestui om, caracterul lui absolut penal...cum are placerea sa categoriseasca oamenii intre grasi, slabi, penali...etc. Este o caricatura de presedinte de care-mi este RUSINE. Doamne, ajuta-ne sa ne recapatam onoarea, demnitatea si toate calitatile care ne-au fost luate cu voia sau fara voia noastra. TRAIASCA REGELE!! Urmaresc activitatea Aliantei cu mare interes.
RăspundețiȘtergere