FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

O carte-document despre cum se petreceau sărbătorile de iarnă la Curtea Regală a României
Primul Crăciun regal în România a fost în anul 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia evenimentul în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei. Alături de soţia sa Regina Elisabeta se pregătea din timp pentru a mulţumi pe toată lumea de la Curte. “Acum încep la noi grijile Crăciunului, care nu sunt deloc puţine, din cauza marelui număr de persoane care vor primi cadouri. Elisabeta are acum şase doamne de onoare, dintre care trei locuiesc la Palat, eu am nouă aghiotanţi, apoi vine mareşalul curţii, medicul personal, secretarul etc., aşa că trebuiesc prevăzute cadouri pentru treizeci de persoane, ceea ce aici, unde posibilitatea de alegere nu este mare, ridică greutăţi considerabile. În Orient sunt foarte răsfăţaţi cu cadourile şi pun mare preţ pe valoarea lor. Nici noi nu putem să scăpăm de darurile aduse din toate părţile şi nu cruţăm pentru aducători nicio cheltuială.(...)”, scria Carol I, surorii sale Contesa de Flandra, în preajma Crăciunului anului 1878.

Când auzi expresia “Crăciun regal” te duci cu gândul la o lume fabuloasă, cu prinţi, prinţese, regi, regine şi baluri, ceva de neatins pentru omul de rând. Dar iată că minunata idee a AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României de a scrie o carte tocmai despre Crăciunurile regale ne va introduce în această poveste pe noi toţi. Şi putem alege – intrăm în poveste şi devenim prinţi şi prinţese sau coborâm povestea la noi să ne bucurăm pur şi simplu de bradul regal de Crăciun.

Astăzi, de la ora 17:00, Curtea Veche Publishing ne invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale. AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României vor lansa volumul “Crăciunul regal”. Cartea, de o frumuseţe răpitoare, elegantă şi cu fotografii de epocă, vorbeşte despre Crăciun, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani. Evenimentul va avea loc în prezenţa autorilor în foaierul Ateneului Român, iar intrarea va fi liberă.

“Crăciunul regal” ne invită la o călătorie de un secol şi jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale. Vom retrăi “Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucureşti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reşedinţa princiară din Şoseaua Kiseleff şi la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor), locul care rămâne, prin excelenţă, Scaunul Casei Regale”. Au fost şi multe Crăciunuri în exil. Crăciunul regal din zilele noastre, petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, are partea sa din carte. Ultima parte a volumului cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai din anul 2001 încoace.

FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

FOTO Cum a sărbătorit Crăciunul Familia Regală a României în ultimii 150 de ani

4 comentarii:

  1. Doamne ajuta sa avem iar Casa Regala la conducerea tarii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doresc Sarbatori fericite cu sanatate si noroc in Noul An!! Ma rog in fiecare zi Bunului Dumnezeu sa devenim iar Regat. Traiasca Regele! Traiasca toti membrii Casei Regale! Nihil Sine Deo! Numai Monarhia salveaza Romania. Este singura si ultima noastra sansa ca popor de a ne salva de spectrul comunist care iata ca din nou ameninta fiinta neamului romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. ff. frumos parca traiesc in lumea basmelor, Doamne ajuta sa devina realitate si in zilele noastre.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.