VIDEO Invitaţie în „Casa Regelui”

Sâmbătă, 25 ianuarie, telespectatorii Orei Regelui pot vizita Palatul Elisabeta, de la ora 13.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Invitaţie în Casa Regelui

Pe 25 ianuarie, Majestatea Sa Regele Mihai I ne invită în... casa sa. „Casa Regelui” este subiectul care deschide ediţia de sâmbătă a emisiunii Ora Regelui. Telespectatorii au ocazia să pătrundă în Palatul Elisabeta, devenit acum 70 de ani reşedinţa Regelui Mihai. Ora Regelui se difuzează, ca de obicei, de la ora 13.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Tot în această sâmbătă, omagiem 170 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta, printr-un reportaj ce conturează personalitatea reginei-poetă. „Nu există adevăr fără bunătate”, spunea Carmen Sylva.

În aceeaşi ediţie Ora Regelui mai putem urmări un dialog cu Ion Tucă, director al Casei Majestăţii Sale Regelui, sub titlul „Drumul datoriei faţă de Ţară”. Iar la rubrica „Remember”, aflăm ce spunea Alexandru Paleologu despre monarhie.



Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR Internaţional luni, 27 decembrie, de la ora 21.10. Producător: Lidia Voicu. Realizator: Marilena Rotaru.

Despre Ora Regelui la TVR 1:

Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti. În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR - realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Lidia Voicu - apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.

Invitaţie în Casa Regelui

Invitaţie în Casa Regelui

Invitaţie în Casa Regelui

2 comentarii:

  1. Multumesc Majestatii Voastre pentru invitatie.
    Va fi o mare placere !

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru invitatie, Majestate! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa ne lumineze si pe noi!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.