Familia Regală sărbătorește Noaptea Învierii la Deva și Sighișoara
Sâmbătă, 19 aprilie 2014, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor lua parte la sărbătoarea de Înviere de la Catedrala Episcopală din Deva. Altețele Lor Regale vor fi oaspeții autorităților locale și ai Preasfinției Sale Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.
În aceeași noapte, Alteța Sa Regală Principele Nicolae va reprezenta Familia Regală la slujba de Înviere din Sighișoara.
Este pentru prima oară când Familia Regală a României alege să fie alături, în Noaptea Învierii Domnului, de locuitorii municipiilor Deva și Sighișoara. În ultimele două decenii, Familia Regală a participat la slujbe ale Sărbătorilor de Paște în arhiepiscopii și episcopii istorice, cum sunt cele de la Iași, Cluj, Craiova, Timișoara, Alba Iulia sau Galați, dar și în nou-create episcopii precum cele din Giurgiu, Madrid sau Deva.
În a doua zi de Paște, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor participa la slujba de la biserica ortodoxă din Săvârșin, iar la prânz vor invita reprezentanții administrației locale și ai credinței din comună.
Adaugă un comentariu