Fotografii din timpul vizitei ASR Principele Radu în Baia Mare, Sighetu Marmației, Năsăud și Bistrița
Aflat într-o vizită regională în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud, din 30 martie în 1 aprilie 2014, Alteța Sa Regală Principele Radu a fost oaspetele Colegiului Național Vasile Lucaciu din Baia Mare, a lansat cărțile regale la Teatrul Municipal din Baia Mare, a vizitat Memorialul de la Sighet, a fost oaspetele Primăriei din Sighetu Marmației și Colegiului Național Dragoș Vodă, iar apoi a vizitat orașul Vișeu de Sus, unde a inaugurat Centrul documentar la nobilimii maramureșene române.
Principele a vizitat, de asemenea, primăria orașului Năsăud, a lansat cărțile regale la Muzeul Grăniceresc din localitate, s-a întâlnit cu primarul municipiului Bistrița, cu Consiliul Local, cu președintele Consiliului Județean și prefectul Bistriței-Năsăud. Alteța Sa Regală a lansat Cărțile Copilăriei la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și cărțile regale la Biblioteca Județeană din Bistrița.
Vizită la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare:

Lansare de carte regală, găzduită de Teatrul Municipal din Baia Mare:

Întâlnire cu elevii Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” din municipiul Sighetu Marmaţiei:

Vizită la Primăria municipiului Sighetu Marmației și lansare de carte regală la Primărie:

Lansare de carte regală, Muzeul Grăniceresc Năsăud:

Întâlnire cu Consiliul Local al municipiului Bistrița, în prezența primarului municipiului, a președintelui Consiliului Județean și a prefectului județului Bistrița-Năsăud:

Lansarea Cărților Copilăriei la Bistrița:

Lansare de carte regală la Biblioteca Județeană Bistrița:

Adaugă un comentariu