FOTO VIDEO Președintele Republicii Cehe, oaspetele Familiei Regale

Vizita regală română în Cehoslovacia, 1936

Excelența Sa domnul Miloš Zeman, Președintele Republicii Cehe, aflat în vizită oficială în România, s-a întâlnit cu Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu la Palatul Elisabeta miercuri, 21 mai 2014. Înaltul oaspete ceh s-a întreținut cu gazdele în Salonul Alb, după care a mers, însoțit de Altețele Lor Regale, în Sala Regilor. Acolo, Președintele, Principesa Moștenitoare și Principele au făcut un schimb de cadouri.

Șeful Statului Ceh a remis Familiei Regale un număr de documente privitoare la vizitele de Stat în Cehoslovacia ale Regelui Carol al II-lea și Principelui Moștenitor Mihai, în anii 1936 și 1938. La rândul lor, Altețele Lor Regale au oferit Președintelui Cehiei o cutie și o ramă dublă, manufacturate în piele de Dan Coma, în culorile steagului ceh și având gravată stema Republicii Cehe. Președintele a primit, de asemenea, o amforă de porțelan cu cifrul Regelui Mihai I, realizată de Apulum Alba Iulia, cu ocazia aniversării de 92 de ani a Majestății Sale.

În Sala Regilor, Președintele Cehiei și Altețele Lor Regale au fost acompaniați de un număr de personalități din societatea civilă românească și cehă, din mediul diplomatic și militar.

În finalul vizitei la Familia Regală, Președintele Cehiei a sădit un pom în Memorialul Copacilor din grădina Palatului Elisabeta, pom care va purta de aici înainte numele Excelenței Sale.

Relațiile dintre Casa Regală a României și Republica Cehă datează din prima jumătate a secolului trecut, imediat după proclamarea Cehoslovaciei. Ele au atins apogeul în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, care s-a bucurat de respectul și admirația președintelui Beneș al Cehoslovaciei. Una din aripile reședinței oficiale Hrad, de la Praga, poartă numele Regelui Carol al II-lea. Vizitele de Stat ale Suveranului român în Cehoslovacia în anii 1936 și 1938 au fost două dintre cele mai însemnate acte diplomatice ale României înainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vizita regală română în Cehoslovacia, 1936



Vizita regală română în Cehoslovacia, 1936

Vizita regală română în Cehoslovacia, 1936

Vizita regală română în Cehoslovacia, 1936


Regele Mihai I a vizitat Republica Cehă în anul 2006, vizită în care a primit Medalia de Onoare a Ministerului Apărării al Republicii Cehe și a fost oaspetele Familiei Prezidențiale și al Guvernului.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu au efectuat patru vizite publice în Republica Cehă, în septembrie 2004, mai 2005, februarie 2007 și noiembrie 2010. De asemenea, Prima Doamnă a Republicii Cehe, Livia Klausova, a vizitat Palatul Elisabeta în anul 2008.

Vizita regală română în Republica Cehă, 2010:

Vizita regală română în Republica Cehă, 2010

Vizita regală română în Republica Cehă, 2010

Vizita regală română în Republica Cehă, 2010

Vizita regală română în Republica Cehă, 2010

Niciun comentariu

Un produs Blogger.