Apelul Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei către candidații la prezidențiale

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei

COMUNICAT

Asociaţia ALIANŢA NAŢIONALĂ PENTRU RESTAURAREA MONARHIEI observă cu îngrijorare că, în tentativa lor de a câştiga voturile cât mai multor categorii din societate, inclusiv ale monarhiştilor, unii candidaţi la preşedinţie au adus în discuţie în cadrul declaraţiilor lor de precampanie subiectul Monarhiei Constituţionale. Considerăm că abordarea chestiunii restaurării Monarhiei în cadrul precampaniei şi campaniei electorale pentru instituţia fundamentală a statului republican este total nepotrivită şi facem apel către toţi candidaţii să renunţe la a se mai referi la acest subiect, care nu are legătură cu aceste alegeri şi cu calitatea lor potenţială de Preşedinte al României.

În primul rând, prin atribuţiile sale constituţionale Preşedintele nu poate determina declanşarea procedurii de revizuire a Constituţiei sau de adoptare a unei noi Constituţii, fără de care nu se poate realiza repunerea Monarhiei în drepturile de care a fost samavolnic lipsită prin lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 şi refacerea legăturii sacre dintre Poporul Român şi Regele său. Parlamentul, împreună cu societatea civilă şi cu societatea noastră în general, este instituţia chemată să îndeplinească acest act istoric. Preşedintele poate într-adevăr convoca un referendum, dar, în lipsa unui acord naţional cel puţin la scara celui din momentul istoric 1866, un astfel de referendum ar rămâne literă moartă, aşa cum o demonstrează din plin referendumul din anul 2009. Or, Monarhia, instituţia cea mai meritorie din intreaga istorie a poporului nostru, trebuie să ramână în afara oricăror jocuri politice de moment şi nu trebuie să devină obiectul unor demersuri fără finalitate.

Pe de altă parte, Monarhia, mai mult decât orice altă instituţie din România, reprezintă un element unificator. Regele este al tuturor cetăţenilor români, indiferent de sex, rasă, etnie, origine socială, credinţă religioasă şi orice alte criterii, inclusiv opiniile politice. Mai mult, Regele este un adevărat arbitru şi mediator, ceea ce Preşedintele nu va putea fi, de fapt, niciodată, chiar dacă asta îi pretinde Constituţia. Experienţa ultimului sfert de secol de democraţie imperfectă ne arată că, dintre toate procesele electorale, alegerile prezidenţiale sunt cele mai disputate şi generează cel mai mult scandal pe scena publică. Nu o dată ele au determinat polarizări accentuate ale societăţii româneşti, în care dezbatarea ideologică şi de politici concrete s-a pierdut într-un haos al atacurilor la persoană şi al loviturilor propagandistice mizerabile. Monarhia nu trebuie târâtă în această retorică a dezbinării, ea nu trebuie să devină argument pentru captarea sau, dimpotrivă, pentru pierderea unor voturi de către un candidat sau altul.

Prin urmare, îi îndemnăm pe candidaţi să se concentreze pe acele subiecte care ţin cu adevărat de competenţa Preşedintelui, să propună electoratului viziuni de ţară, dacă au aşa ceva, şi să înţeleagă că anumite lucruri sunt deasupra alegerilor din noiembrie şi chiar a mandatului de cinci ani pentru care unul dintre ei va fi ales. Astfel de lucruri, Monarhia în primul rând, ţin de istoria mare, o istorie în care poate doar unii dintre ei vor rămâne cu adevărat.

CĂTĂLIN ŞERBAN,
Copreşedinte A.N.R.M.

3 comentarii:

  1. Trăiască Regele!


    Cu toată considerația, de ce nu demarați o campanie de strângere de semnături, în vederea modificării Constituției?

    De ce nu adunați semnături pentru candidatura unui reprezentant al Casei Regale pentru președinție (urmând ca, ulterior, să se poată modifica și forma de guvernare)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ii mai complicata proedura, si ai foarte putin timp la dispozitie sa o realizezi. in plus ANRM nu doreste asa ceva, ei doresc doar sa fie auziti, nicidecum sa porneasca un proces complex. mai mult organizarea lor este foarte verticala, nu exista critica constructiva.

      Ștergere
  2. Din cite stiu de la parintii mei monarhia a fost buna pentru prestigil tarii.Ar trebui sa fie o mai buna campanie pentru a reinstala monarhia.Eu nu mai sint cetatean Roman( Ceausescu mi-a luato cind am cerut sa plec) si deci nu mai am un cuvint dar milioanele care au ramas ar trebui sa ajute in sensul asta.Citesc din cind in cind despre inteligenta poporului roman(despre care se stie mult prea putin) dar totusi citesc mai mult despre crimele pe care le fac romanii cind ajung in strainatate.Desi acolo si au criminalii lor aleg sa vada paiul din ochii vecinului decit birna din ochii lor. Dar ca sa revin de unde am pornit cu comentariul, cred ca regele cu personalitatea lui si monarhia ca forma de guvernare ar fi o solutie pentru restabilirea Romaniei inainte de dezastrul comunist.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.