REPORTAJ: Familia Regală, alături de români de 1 Decembrie, printr-o călătorie-simbol cu trenul regal
Familia Regală a pornit sâmbătă într-un drum simbolic cu trenul regal, pentru a marca Ziua Naţională a României, la această călătorie, care se va încheia chiar pe 1 Decembrie, luând parte principesa Margareta, principele Radu, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, copii, bătrâni şi ambasadori.
Evenimentele organizate de Familia Regală cu prilejul Zilei Naţionale a României au debutat sâmbătă, la ora 10.00, în gara regală Băneasa din Bucureşti, unde principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu, însoţiţi de principesa Maria (cea mai tânără dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai şi ale Reginei Ana) şi principele Nicolae, au urcat în trenul regal pentru a merge la Sinaia, acolo unde se vor desfăşura mai multe manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie.
"Este o călătorie simbolică, în onoarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, de Ziua Marii Uniri. O să fie foarte multe persoane în tren, copii, vârstnici, de la Fundaţia mea, diplomaţi şi familia mea", a declarat, sâmbătă dimineaţă, principesa moştenitoare Margareta, pe peronul gării regale Băneasa.
Ea a precizat că Regele Mihai şi Regina Ana nu au putut să participe la acest eveniment, aceştia nefiind în prezent în România.
Potrivit principesei Margareta, 1 Decembrie este "o mare zi", în care "este bine să fim uniţi din nou". De asemenea, principesa Margareta a urat tuturor românilor "La mulţi ani!".
În această călătorie simbolică, alături de membri ai Familiei Regale, au plecat aproximativ 40 de persoane, între care membri ai Corpului Diplomatic, personalităţi ale vieţii publice, precum şi peste 20 de vârstnici şi copii, beneficiari ai programelor inter-generaţionale derulate de Fundaţia "Principesa Margareta a României".
Astfel, rând pe rând sâmbătă dimineaţa au urcat în trenul regal ambasadorul Republicii Cehe în România, Jiří Šitler, ambasadorul Spaniei în România, Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, ambasadorul Iordaniei în România, Saker Malkawi, dar şi nunţiul apostolic în România, monseniorul Francisco-Javier Lozano.
"La Sinaia o să avem o seară pentru diplomaţi, un mare eveniment, dar şi o ceremonie pentru furnizorii Casei Regale", a explicat principesa moştenitoare Margareta.
Ea a mai spus că este foarte mândră că la această călătorie simbolică participă şi doi invitaţi speciali, respectiv arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României, împreună cu soţul ei, baronul Hanns-Ulrich von Holzhausen.
Doi dintre cei mai emoţionaţi călători au fost profesoara Elena Marinescu şi Darius Ionuţ Mitoiu, un băieţel în vârstă de 10 ani, care au urcat cu acest prilej pentru prima dată în trenul regal.
"N-am mai fost niciodată cu trenul regal. Este o călătorie nouă pentru mine, organizată de fundaţia principesei Margareta a României, şi ne face multă plăcere", a declarat Elena Marinescu, precizând că este deosebit de încântată pentru că în timpul acestei călătorii simbolice invitaţii Familiei Regale vor vizita şi castelul Pelişor.
Ea a mai spus că s-a documentat foarte mult înainte de această călătorie şi este foarte interesată să observe obiectele din trenul regal. "Mi s-a părut interesant că trenul este păstrat la Mogoşoaia, într-un regim special, şi de aceea a rezistat atâta vreme în starea bună în care se află. Mi se pare interesant să văd pielea de Cordoba (din care sunt făcute scaunele şi fotoliile, n.r.), cristalele de Bohemia şi sticla de Murano, din care sunt făcute lămpile, şi tot ambientul. Este destul de interesant şi plăcut pentru noi", a spus Elena Marinescu.
La rândul său, băieţelul Darius Ionuţ Mitoiu a spus că pentru el această călătorie este o ocazie superbă de a merge pentru prima dată cu trenul. "Ştiu că o să merg în Sinaia şi merg pentru prima dată cu trenul. Este o ocazie superbă de a merge cu trenul regal. Nu am mai mers niciodată cu trenul regal", a spus Darius Ionuţ Mitoiu, precizând că este încântat de faptul că o să viziteze şi castelul Peleş. "O să mă distrez cu toţi prietenii mei şi o să fie foarte frumos", a spus băieţelul.
Nu în ultimul rând, un alt invitat special în această călătorie este Milo, căţelul principelui Nicolae, care a fost bolnav şi nu putea să rămână singur acasă, după cum a precizat principesa Margareta.
În timpul în care Familia Regală se va afla la Sinaia, cei interesaţi vor putea vizita gratuit trenul regal. Astfel, trenul va putea fi vizitat în gara Sinaia, sâmbătă, între orele 15.00 - 18.00, şi duminică, între orele 10.00 - 18.00.
Seria de evenimente organizate de Familia Regală cu prilejul Zilei Naţionale a României se va încheia luni, chiar de 1 Decembrie, cu o altă călătorie simbolică efectuată tot cu trenul regal. Atunci, trenul regal va pleca la ora 09.08 din gara Sinaia, iar plecarea va fi precedată de un ceremonial care va începe la ora 09.00.
Pe durata călătoriei, în vagonul sufragerie, principesa Moştenitoare şi principele Radu vor primi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile. De asemenea, trenul va opri în mai multe staţii (gara Ploieşti Sud, gara Buzău, gara Râmnicu Sărat, gara Focşani), unde Familia Regală şi invitaţii săi îi vor saluta pe locuitorii acestor oraşe, aducând astfel împreună un omagiu întemeietorilor României Mari. Călătoria simbolică se va încheia, duminică seară, la Bucureşti, unde Familia Regală şi invitaţii săi vor fi aduşi tot în gara Băneasa, cu trenul regal, care a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia, şi care a fost livrat României după moartea acestuia, în anul 1928.

Mădălina Cerban / mediafax.ro
Adaugă un comentariu