Concert regal la Ateneul Român, transmis în direct de TVR 2, TVR HD şi TVR+
Duminică, 18 ianuarie 2015, la ora 18, la Ateneul Român are loc Concertul de gală cu ocazia aniversării a 25 de ani de la sosirea în țară a primului membru al Familiei Regale a României, după 42 de absență. Concertul este transmis în direct de TVR 2, TVR HD şi TVR+.
Își vor da concursul Camerata Regală, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijorul Horia Andreescu și violonistul Remus Azoiței.
Programul concertului cuprinde lucrările Zadok the Priest de George Frideric Haendel, Rapsodia română nr. 1 de George Enescu, Rapsodia ungară nr. 2 de Franz Listz, Hora Staccato de Grigoraș Dinicu, Balada de Ciprian Porumbescu, Fantezia Carmen de Franz Waxman – Boris Dubosarsky, Land of Hope and Glory de Edward Elgar și Poema Română de George Enescu (ultima parte).
Concert regal jubiliar are loc în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae și Principele Lorenz al Belgiei. Alături de Familia Regală vor sta 750 de invitați din țară și din străinătate.
Adaugă un comentariu