Marilena Rotaru, scrisoare deschisă Principesei Margareta: „În multele centre ale durerii și în rănile deschise ale românilor, lucrarea Alteței Voastre produce adevărate renașteri”

Scrisoare deschisă
Alteței Sale Regale Principesei Moștenitoare Margareta a României

Alteța Voastră Regală,

Acum douăzeci și cinci de ani, la 19 ianuarie 1990, mă aflam în fața Alteței Voastre Regale și a Alteței Sale Regale Principesa Sofia. Principese ale României. Sânge din sângele Regelui Mihai. Și al Reginei Ana. Și al Regelui Ferdinand. Și al Reginei Maria. Mă aflam în interiorul unei realități pe care mintea și sufletul meu o chemase continuu. Blocată într-o emoție de nedescris, percepeam – a câta oară? – că doar exersând mersul împotriva curentului puteam, de fiecare dată, înainta. „Cu ce să începem?” m-a întrebat atunci Alteța Voastră Regală. „Cu Cerul și cu Pământul”, am răspuns. „Cerul este Coroana Română și Pământul, Regatul Român.” În acea zi de acum douăzeci și cinci de ani, idealul secret al existenței mele a devenit public și am știut că împlinirea lui înseamnă împlinirea propriei mele vieți.

Pe parcursul acestui sfert de veac am fost unul dintre martorii intervenției Alteței Voastre Regale în inima și în trupul poporului român. Nu a fost război ca pe timpul Reginei Elisabeta sau al Reginei Maria. Dar a fost ca pe front. Multe răni, dureri, lipsuri mari. „Să facem mai mult pentru oameni, nu să vorbim despre ce facem”, era răspunsul pe care-l primeam, ori de cîte ori încercam s-o conving pe Alteța Voastră Regală să accepte un interviu. Abia în 2005, când Fundația Principesa Margareta a României împlinea 15 ani de existență, am putut să ofer publicului un documentar, cu ocazia Galei de la Paris. Cu fondurile strânse la acea gală s-a construit un spital ultramodern, cu secție de dializă, la Chilia Veche, o săracă localitate dobrogeană, pe care lunile de iarnă o rup de restul lumii. Am auzit-o atunci pe Principesa Moștenitoare a României vorbind despre România, unui public în care se aflau împărăteasa Farah Pahlavi, Contele și Contesa de Paris, prinți și prințese, crema aristocrației pariziene și o mulțime de monștri sacri ai artei din Orașul Luminii, așa cum niciodată n-am auzit vorbind vreun politician român. Cu desăvârșită demnitate, cu gratitudine, cu profundă iubire. În 8 noiembrie 2012, la Londra, momentul ceremoniei din Capela Reginei Elisabeta a Marii Britanii mi-a reaprins emoția din cuvintele unui celebru scriitor: „… familia regală este oglinda familiei umane iar venerația pe care o atrage este legitimă… Regii sunt o necesitate biologică. Poate că ei sunt însăși oglinda alcătuirii sufletului.”(Lawrence Durrel) Regele României alături de Principesa Moștenitoare a României, prezentul și viitorul Coroanei Române la o ceremonie fără pereche în istoria regalității. Pentru că nici unui alt Rege din afara Regatului Unit al Marii Britanii nu i s-a mai pus blazonul laolaltă cu cele ale Coroanei Britanice.

De un sfert de secol privesc cu respect, admirație și recunoștință tot ceea ce Alteța Voastră Regală lucrează, cu dragoste și responsabilitate, dar și cu discreția spiritelor alese, la binele acestui popor. Îmi crește inima, cum spune românul, când întâlnesc oameni, cu puțin timp înainte copleșiți de necazuri și nevoi, dar acum ușurați, înlesniți, prin intervenția directă a Alteței Voastre, ca prin atingerea cu bagheta magică. Acolo, în multele centre ale durerii și în rănile deschise ale românilor, lucrarea Alteței Voastre produce adevărate renașteri, făcând, asemenea Majestății Sale Regelui Mihai, în alt timp și în alte situații, „tot binele posibil în condiții imposibile”.

La ceasul acestui fericit jubileu mulțumesc Alteței Voastre Regale pentru modelul ales oferit cu dragoste și generozitate și pentru implicarea profund responsabilă în viața întregii noastre națiuni. Pentru dăruire. Pentru semnul unei alte puteri. Al adevăratei puteri!

La mulți ani, Alteța Voastră Regală!

Marilena Rotaru
16 ianuarie 2015