FOTO Principele Nicolae, vizită în județul Timiș

În zilele de 10-11 martie 2015, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României s-a aflat într-o vizită cu caracter public în județul Timiș. Marți, 10 martie 2015, Principele Nicolae a început vizita în municipiul Timișoara.

Alteța Sa Regală a avut o întrevedere, la sediul primăriei municipiului, cu primarul orașului, domnul Nicolae Robu, cu viceprimarul, domnul Dan Diaconu, precum și cu city manager-ul orașului, domnul Sorin Drăgoi și reprezentanți ai consilierilor locali.

După întâlnirea de la primărie, Principele Nicolae a vizitat Colegiul Național Bănățean, Universitatea Politehnică Timișoara, dar și biblioteca Universităţii.

De asemenea, Principele Nicolae a vizitat Muzeul de Artă din Timișoara. Aici, Alteța Sa Regală a vizitat expoziția de artă bănățeană religioasă și laică, expoziția temporară „Rembrandt – apogeul artei gravurii”, expoziția de artă europeană, expoziția de artă modernă românească, expoziția „Corneliu Baba” și expoziția de artă bănățeană contemporană.

A urmat, apoi, o scurtă oprire la bustul Majestății Sale Regelui Mihai amplasat în fața Universității de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, realizat de sculptorul timișorean Peter Jecza.

În încheierea zilei, Principele Nicolae a efectuat o vizită la Episcopia Romano-Catolică, unde a fost primit de Preasfințitul Martin Roos, Episcop de Timișoara. De asemenea, Alteța Sa Regală a vizitat Domul romano-catolic din Piața Unirii.

Miercuri, 11 martie 2015, Principele Nicolae a vizitat Catedrala Mitropolitană din Timișoara, precum și Mitropolia Banatului. Aici, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului.

Vizita Principelui Nicolae s-a încheiat cu prezența sa la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”. În sala festivă, elevii liceului au prezentat un scurt istoric al școlii și au recitat poezii scrise de Carmen Sylva.

Principele Nicolae, în județele Cluj, Hunedoara, Arad și Timiș

Niciun comentariu

Un produs Blogger.