FOTO România. O călătorie regală, 2015

În zilele de 29 martie-4 aprilie s-au aflat în țara noastră un număr de 37 de invitați ai Principelui Nicolae, veniți din Marea Britanie, Africa de Sud, SUA, Australia, Grecia și Danemarca. S-au numărat printre invitați colegi de școală și universitate, prieteni și colaboratori din străinătate și, desigur, din România.

Cu această ocazie, Casa Majestății Sale a organizat o nouă ediție a proiectului “România. O călătorie regală”. Ediția 2015 a cuprins orașele București, Sinaia și Sibiu. Cei 37 de invitați, însoțiți de Principele Nicolae, au vizitat aceste orașe, luând cunoștință, unii dintre ei pentru prima oară, de cultura, arhitectura, ospitalitatea și tradițiile României.

Reluate în anul 2004, călătoriile regale au fost inițiate de Regele Carol I și Regina Elisabeta, sub numele de “Croaziere regale pe Dunăre”, în secolul al XIX-lea. Familia Regală a mai organizat călătorii regale în anii 2005, 2006, 2008, 2009, 2010 și 2011.

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Principele Nicolae al României

Niciun comentariu

Un produs Blogger.