FOTO Seară la Palatul Elisabeta dedicată Conferinţei Internaţionale „Media 2020”

Seară la Palatul Elisabeta dedicată Conferinţei Internaţionale Media 2020

Miercuri, 1 iulie 2015, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au găzduit, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată Conferinţei Internaționale „Media 2020 – Bringing Media to the Future”, organizată la Bucureşti de Radio România şi de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific.

Au luat parte profesioniști din domeniul mass-media din Statele Unite ale Americii, Australia, Japonia, India, Thailanda, Malaezia, Sri Lanka, Myanmar, Arabia Saudită, Pakistan, Iran, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Vatican, Irlanda, Austria, Ungaria, Turcia și România.

În debutul serii, în Sala Regilor, a avut loc semnarea unui protocol de colaborare între Casa Majestății Sale Regelui și Societatea Română de Radiodifuziune. Protocolul de colaborare prevede cooperarea între Casa Majestății Sale și Radio România în vederea promovării valorilor comune.

Documentul a fost semnat, în prezența Altețelor Lor Regale, de către domnul Ion Tucă, director al Casei Majestății Sale Regelui și domnul Ovidiu Miculescu, Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune.

Cu acest prilej, au luat cuvântul, Alteța Sa Regală Principele Radu și domnul Președinte Ovidiu Miculescu.

Seara a continuat cu un dineu oferit de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu în Sufrageria Mare.

Conferinţa Internațională „Media 2020 – Bringing Media to the Future” a avut loc la București în zilele de 30 iunie – 1 iulie, fiind primul eveniment de acest gen organizat de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific în Europa. Conferința a abordat modul în care media, în special industria de radio, va evolua în următorii cinci ani.

La conferință au luat parte manageri importanţi din industria media, jurnalişti, producători, prezentatori ai platformelor radio digitale şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale media de pe patru continente: Europa, Asia, America şi Australia.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

Niciun comentariu

Un produs Blogger.