VIDEO Principesa Margareta a preluat oficial Crucea Roşie. Prima zi la serviciu
Pentru Principesa Margareta a fost prima zi la serviciu, la Crucea Roşie. Fiica Regelui Mihai a fost aleasă, prin vot, preşedinte al organizatiei umanitare în urmă cu o lună. Luni şi-a luat în primire biroul şi i-a cunoscut pe noii colegi din Bucureşti. Crucea Roşie a mai fost condusă, de-a lungul istoriei, de reginele României, chiar de bunica şi de străbunica Principesei Margareta.
Prima zi la noul serviciu al Principesei Margareta, aleasă preşedinte al Crucii Roşii, prin vot, în luna mai, a început cu vizitarea sediului Crucii Roşii.
Clădirea a fost construită special pentru Crucea Roşie, pe vremea Reginei Maria, în 1927. Principesa Margareta a fost fericită să descopere o trusă de prim ajutor, din timpul Primul Război Mondial.
Încă de la înfiinţare din 1876, Crucea Roşie a avut legături cu Casa Regală.
Primul preşedinte a fost Prinţul Dimitrie Grigore Ghica, iar Regina Elisabeta, soţia Regelui Carol I a fost chemată să i le alăture.
Regina Mamă Elena, bunica Principesei Margareta, a fost cea care a preluat patronajul de la Regina Maria. După ce Carol al Doilea a exilat-o, Principesa Ileana a devenit ocrotitoare a Societăţii Naţionale a Crucii Roşii.
În 1940, când Regele Mihai a preluat din nou tronul României, Regina Mama Elena a fost numită Inaltă Protectoare a Societăţii de Cruce Roşie.
Noul job al Principesei Moştenitoare nu este cu mult diferit de ceea ce făcea la fundaţia pe care o conducea. Serviciul presupune muncă de voluntariat pentru ajutorarea românilor aflaţi la nevoie, sechestraţi în urma calamităţilor, iar fiica Regelui Mihai nu va fi plătită.
Adaugă un comentariu