Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Sâmbătă, 12 septembrie 2015, Castelul Regal Peleș a găzduit o ceremonie de decorare, în Holul de Onoare, și un dineu, în Sufrageria de Stat.

În numele Regelui Mihai I, Principesa Moștenitoare Margareta a conferit Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce Alteței Sale Regale Principele Lorenz al Belgiei. Înaltul oaspete a fost distins de Majestatea Sa pentru contribuția de douăzeci de ani la dezvoltarea României, pentru atașamentul față de valorile și principiile Coroanei Române și pentru afecțiunea pe care a arătat-o, de atâtea ori, în împrejurări publice, față de țara noastră. Decorația a fost conferită în preajma împlinirii, de către Alteța Sa Regală, a vârstei de 60 de ani.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu au oferit, în numele Regelui Mihai I, un dineu în Sufrageria de Stat, în onoarea Principelui Lorenz. A fost prezentă Principesa Maria. Au luat, de asemenea, parte membri ai societății civile, ai mediului universitar și ai Casei Majestății Sale Regelui Mihai I.

Oaspetele regal belgian a petrecut două zile la Sinaia, unde a vizitat orașul, a revăzut domeniul regal și a întâlnit o parte dintre colaboratorii Familiei Regale Române. Principele Lorenz al Belgiei este, de asemenea, membru al Consiliului Regal român.

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Seară la Castelul Regal Peleș, 12 septembrie 2015

Fotografii de Daniel Angelescu. Ținuta Principesei Moștenitoare Margareta este semnată de creatoarea de modă Irina Schrotter.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.