Arhitectură și regalitate
Centrul de Creație, Artă și Tradiție București a organizat sâmbătă, 7 mai 2016, vernisajul expoziției „Arhitectură și regalitate”, la Castelul Pelișor din Sinaia. Expoziția este găzduită de Muzeului Național Peleș până în data de 22 mai 2016.
Vernisajul a avut loc în prezența A.S.R. Principesa Elena a României și E.S. domnului Alexander Nixon. Autorii expoziției sunt academicianul Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Augustin Ioan, prof. dr. arh. Marius Marcu-Lapadat, concepție grafică – arh. Octavian Carabela, coordonator proiect – Acron Creativ.
Expoziția se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României și este dedicată aniversării a 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România și de la întemeierea Dinastiei Regale, precum și a 135 de ani de la proclamarea Regatului României.
Expoziţia „Arhitectură și regalitate” ilustrează trei teme mari:
„Arhitectura regilor şi a reginelor României”, secțiune care remarcă rolul direct al regilor și al reginelor României în realizarea unora dintre cele mai importante edificii ale țării, de la Castelele Peleș și Pelișor și Palatele Regale din București, până la proiectele AALLRR Principesa Moștenitoare Margareta și Principelui Radu de la Săvârșin și Curtea de Argeș.
„Arhitectura reprezentativă în România influenţată de regalitate şi de monarhi”, temă dedicată influenței regalității în societate, în configurarea unor direcții în arhitectura din România.
„Expoziţia expoziţiilor regale” care ilustrează arhitectura ca o proiecţie în exteriorul monarhiei, către societate, dar şi către străinătate, o arhitectură despre cum dorea Regatul României să fie privit în exterior, de la Expoziția Generală din 1906, la pavilioanele Regale ale României din anii 1930 (Paris şi New York).
Adaugă un comentariu