FOTO Vizita Principelui Radu la Cluj, 23 martie 2017



Joi, 23 martie 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a vizitat municipiul Cluj-Napoca. În cursul dimineții, Alteța Sa Regală a fost oaspetele Consiliului Județean, unde s-a întâlnit cu președintele CJ, dl Alin Tișe, precum și cu vicepreședinții CJ, dl Vakar Istvan și dl Marius Mînzat. Principesa Moștenitoare și Principele Radu sunt cetățeni de onoare ai județului Cluj, începând cu anul 2015.

În continuare, Principele Radu a avut o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri clujean. În cursul anului trecut, o amplă delegație de oameni de afaceri clujeni și transilvăneni au efectuat vizite, însoțiți de Principele Radu, în Republica Moldova și în Germania.

Alteța Sa Regală a luat parte, la Institutul de Istorie “George Barițiu”, la lansarea volumului său “Regalitatea, astăzi”, publicat de Editura Curtea Veche.

În finalul vizitei, la noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca, Principele Radu a luat parte la deschiderea celei de-a zecea ediții a campionatului internațional de tenis de masă al sportivilor paralimpici. Au luat parte primarul municipiului Cluj-Napoca, dl Emil Boc, ambasadorul Danemarcei, ES dl Karsten Vagn Nielsen, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, dl Vakar Istvan, și dna Sally Wood-Lamont, președinta Comitetului Național Paralimpic din România. La campionat sunt prezenți 115 sportivi paralimpici din 20 de țări.


La întâlnirea cu oamenii de afaceri clujeni și transilvăneni





La lansarea de carte









La Sala Polivalentă











Niciun comentariu

Un produs Blogger.