Dezvelirea bustului Regelui Ferdinand I în satul Țepilova din Soroca
După 80 de ani de la ridicarea, în anul 1937, în satul Țepilova din raionul Soroca, a bustului în bronz al Regelui Ferdinand I al României, monumentul va fi reconstituit și dezvelit în ziua de sâmbătă, 6 mai 2017.
Lucrarea a fost realizată conform unui proiect avizat de Ministerul Culturii, iar Guvernul Republicii Moldova a votat această hotărâre în plen, în luna decembrie a anului trecut.
Bustul în bronz al Regelui Ferdinand Întregitorul va fi așezat în piața din fața căminului cultural al satului Țepilova, raionul Soroca, iar cheltuielile pentru lucrările de proiectare, reconstituire și edificare a bustului provin din donații și sponsorizări.
Restaurarea postamentului și reconstituirea bustului s-a făcut pe baza fotografiilor istorice. Monumentul a fost evacuat și distrus pe vremea sovietică.
În Republica Moldova au fost reașezate la locul lor busturi în bronz ale Regelui Ferdinand I în localitățile Nisporeni și Ialoveni.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 mai 2017, la ora 11. Custodele Coroanei române va fi reprezentat de Alteța Sa Regală Principele Radu, iar ceremonia este considerată de Casa Majestății Sale Regelui Mihai I drept parte din programul de evenimente dedicate sărbătorii naționale de 10 Mai din acest an.
Adaugă un comentariu