Prima vizită regală britanică în România
Viitorul Rege Edward al VII-lea a fost oaspetele României acum 129 de ani.
În ziua de 22 septembrie 1888, a început prima vizită a unui membru al Familiei Regale britanice în România din întreaga istorie. De menționat că relațiile diplomatice între Regatul Unit și România au fost stabilite în anul 1880.
Regele Carol I și Regina Elisabeta au întâmpinat cu tot fastul la București, apoi la Sinaia, la Castelul Peleș, pe Albert Edward, Principe de Wales, moștenitorul Reginei Victoria. În anul 1901, Principele de Wales a fost proclamat Regele Edward al VII-lea.
Viitorul Rege Edward al VII-lea a avut întâlniri în București cu reprezentanții Parlamentului și Guvernului și a fost oaspetele suveranilor la Palatul Regal.
În timpul șederii la Castelul Peleș, Principele de Wales a vizitat localitatea Bușteni și fabrica de hârtie, apoi s-a deplasat la Poiana Stânii, pe Valea Peleșului, la Mânăstirea Sinaia și la Batalionul de vânători de munte, unde a asistat la un exercițiu militar. Din suita Principelui de Wales a făcut parte Vasile Alecsandri.
Cu paisprezece ani mai devreme, în anul 1874, Carol I și Elisabeta au vizitat Anglia, aceasta fiind prima vizită oficială din istorie a unui șef al statului român în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei.
Este mai puțin cunoscut faptul că numeroși alți membri ai Familiei Regale britanice au fost oaspeții României după anul 1888: Alfred, Duce de Edinburg (tatăl Reginei Maria) vizitează Bucureștiul și Sinaia în anul 1896; Regele George al VI-lea vine în anul 1922 la București și Alba Iulia (pe atunci în calitate de Duce de York), George, Duce de Kent, și Marina, Ducesă de Kent, vin în anul 1938 la București și Curtea de Argeș; Principele Philip, Duce de Edinburg, a vizitat Bucureștiul în anul 1991, ca și Principele Andrew, Duce de York, și Principesa Anne în anii 1990; Principele Edward, Conte de Wessex, și Contesa de Wessex vin la București în anul 2013, iar Principele Harry vizitează Transilvania, în anii 2000, ca și Edward, Duce de Kent.
Este bine cunoscut faptul că Charles, Principe de Wales, a venit în țara noastră în fiecare an, din 1998 încoace.
Așadar, începând cu anul 1874, cinci generații ale Familiilor Regale britanică și română au păstrat legături permanente și neîntrerupte.
Adaugă un comentariu