Noul statut al Casei Regale a României

Noul statut al Casei Regale a RomânieiRegele Mihai, succesor dinastic şi moştenitor al Casei Regale a Romaniei a semnat Statutul Dinastic al familiei regale, document intitulat „Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României”. Semnarea noului statut a avut loc la Castelul de la Săvârşin, într-o zi aleasă deloc întâmplător: 30 decembrie, zi tragică în destinul regelui: acum 60 de ani, regale a fost silit să abdice. Acum zece ani, tot pe 30 decembrie, Regele Mihai îşi anunţa intenţia de a modifica acest statut.

Cea mai importantă modificare este eliminarea interdicţiei ca femeile să acceadă la tron, desemnându-şi fiica, Principesa Margareta, drept succesor dinastic. „Fiica mea cea mare, Principesa Margareta, va fi succesorul meu dinastic şi Sef al Casei Regale a României, după moartea mea. În cazul în care Naţiunea româna şi Parlamentul României vor considera potrivită folosirea monarhiei ca formă de guvernamânt, solicit Parlamentului să renunţe la aplicarea Legii Salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societaţii româneşti. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, Principesa Margareta va rămâne, după moartea mea, Şeful Casei Regale a României şi Custode al Coroanei României”, se arată în documentului semnat de fostul suveran Mihai.

Principesei Margareta îi urmează, pe linie succesorală, surorile sale: Principesa Elena, Nicolae de Roumanie Medforth Mills, Elisabeta Karina de Roumanie, Principesa Irina, Michael de Roumanie Kreuger, Angelica de Roumanie Kreuger, Principesa Sofia, Elisabeta Maria Biarneix şi Principesa Maria.

Soţul principesei Margareta, principele Radu de Hohenzollern-Veringen, a primit titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”. „Iau această hotărâre pentru meritele lui în Familie şi pentru a-l ajuta să-şi ducă mai departe angajamentele viitoare pentru dezvoltarea româneasca, pe care le apreciez mult”, a consemnat în document Regele Mihai, cu precizarea că Principele Radu rămâne membru non-dinastic al Casei Regale.

Despre descendenţii Regelui Carol al II-lea, pe orice ramură colaterală, s-a stabilit că işi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în timpul domniei sale, dar sunt în continuare excluşi din linia succesorală şi nu vor fi membri Casei Regale. „Nicio persoană născută în principal ca membru al unei Case Regale sau Princiare străine nu poate intra în linia de succesiune a Casei Regale a României şi nu se poate bucura de vreun alt privilegiu dinastic, fără excepţie” se arată în statut.

Ordinul Carol I

Statutul prevede reactivarea ordinului Carol I, distincţie care va fi acordată personalităţilor care sprijină familia regală. „Această hotărâre nu trebuie interpretată ca fiind un act în contradicţie cu distincţiile şi decoraţiile acordate de Preşedintele României, ci ca o hotărâre cu caracter dinastic, simbolic şi de familie atâta vreme cât nu se produce o schimbare a formei de guvernământ” este stipulat în statut.



from: http://www.365days.ro/articol-1499-noul-statut-al-casei-regale-a-romaniei/

Niciun comentariu

Un produs Blogger.