Adevărul despre 23 August
Marian MOROŞAN După ce a fost confiscată de către comuniştii împuşcatului din Scorniceşti, semnificaţia zilei de 23 august a căpătat conotaţii diverse şi controversate în ultimii 18 ani. În 1948 a devenit zi naţională, după lovitura de stat marca Regele Mihai şi proclamarea frauduloasă a Republicii din 1944. La început 23 august era asociată cu eliberarea României de către „glorioasa Armată Roşie”, apoi a fost ziua insurecţiei armate antifasciste şi antihitleriste, pe vreme lui Gheorghiu Dej, pentru a reduce apologia armatei sovietice. Mai târziu, cizmarul Ceauşescu, acum regretat de tot mai mulţi, a redenumit 23 august ca fiind ziua „Revoluţiei de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”.
După 1989, libertatea exprimării a permis, mai ales tinerilor, să-şi pună dialectic întrebări asupra semnificaţiei zilei de 23 august. Dovedind că încă nu am scăpat de teama de persecutare de către cei care manevrează „timpanul” puterii, prin 2004, un tânăr, sub anonimat, se întreba pe Internet, ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat evenimentul de la 23 august 1944. Variantele sale ironice de răspuns erau următoarele: 1. Ruşii nu ar fi ocupat România şi, în consecinţă, comuniştii n-ar mai fi ajuns la putere. 2. Am fi recuperat Basarabia şi Bucovina de Nord, pe care ni le-ar fi făcut cadou ruşii drept premiu pentru principialitatea cu care am rezultat alături de germani. 3. Ardealul de Nord nu ar mai fi revenit României, în urma semnării tratatului de pace de la Paris. 4. Dacă este unanim acceptat că Antonescu a fost criminal de război ( şi nu văd cum se pot justifica progromul de la Iaşi, deportarea evreilor şi execuţiile de la Odesa), s-ar fi ajuns oricum la condamnarea lui, chiar în condiţiile în care ar fi semnat armistiţiul cu ruşii. Alţii sunt de părere că speranţele românilor din seara de 23 august 1944, că vor ieşi din război şi se vor întoarce la democraţia de până în 1938, au fost abrupt înşelate. Practic, ziua arestării lui Antonescu a fost primul pas spre sovietizarea accelerată.
La 23 august 1944, ora 22.00, la radio a fost citită Proclamaţia Regelui Mihai către Poporul Român. Regele Mihai declara atunci că a fost semnat un armistiţiu cu comandamentul rusesc şi ordona armatei să înceteze orice rezistenţă. Unii istorici, martori ai evenimentelor de atunci, spun însă că, în realitate, nu se semnase niciun armistiţiu. Rezultatul minciunii a fost inducerea în eroare a românilor, capturarea şi trimiterea în Siberia a 16 divizii române, fără a mai număra abuzurile sovieticilor din acea perioadă, violurile şi tâlhăriile la drumul mare comise de soldaţii ruşi. Părerile sunt împărţite în privinţa momentului 23 august. Astfel, în lucrarea „România şi sfârşitul Europei – amintiri din ţara pierdută”, fostul Ministru al Afacerilor Străine, Mihail Sturdza spunea că „Guvernul de la Bucureşti a comis un act de trădare faţă de poporul român prin arestarea Mareşalului Antonescu , iar Horia Sima şi legionarii care se aflau atunci în Germania au decis să continue lupta contra celui mai mare duşman al ţării noastre”. Generalul Aurel Aldea, Ministrul de Interne numit atunci de către acoliţii regelui Mihai, a scris o mărturie asupra evenimentelor din acele zile. Mărturia sa, „Acesta este adevărul” s-a păstrat în arhivele Securităţii. Aldea era ferm convins că, de fapt, la 23 august 1944, nu a fost nimic altceva decât o lovitură de stat. Redăm în cele de mai jos mărturia fostului general asupra momentului arestării lui Ioan şi Mihai Antonescu şi a încă vreo trei generali.
„Regele se lasă convins, dar este emoţionat. Nu vrea să asiste la arestare. Este sfătuit ca, după ce intră în salon, să spună mareşalului că nu este de acord cu ceea ce intenţionează să facă. Regele îşi face curaj şi intră în salon. După un minut, garda condusă de maiorul Dumitrescu Anton intră zgomotos. Acesta spune formula „În numele Majestăţii Sale, sunteţi arestaţi”. Antoneştii şi generalul Sănătescu se ridică în picioare. Mareşalul bagă mâna în buzunarul pantalonilor, în vreme ce maiorul Dumitrescu îi imobilizează braţul. „Ce este asta Sănătescule?”, întreabă mareşalul. Apoi se adresează maiorului: „Maiorule, eu nu port niciodată revolver”. Generalul Sănătescu este completamente surprins de arestare. El era de altă părere. Apostrofat de mareşal, generalul Sănătescu ţipă la maiorul Dumitrescu:”Maiorule Dumitrescu, ia mâna de pe domnul mareşal!”. Intervine un moment de criză. Toţi stau imobilizaţi şi nu ştiu ce să facă. Situaţia este salvată de colonelul Ionescu Emilian, care apare în pragul sufrageriei şi dă un ordin scurt: „Maiorul Dumitrescu, executarea!”. Antoneştii sunt conduşi afară din salon şi îndreptaţi spre fundul sălii care desparte salonul de camera unde ne găseam noi şi unde venise şi regele. Auzim cum mareşalul spune maiorului Dumitrescu: „Nenorociţilor, mâine veţi fi împuşcaţi”. Arestaţii sunt introduşi întro cameră seif, unde sunt încuiaţi. Intră generalul Sănătescu, părul vâlvoi, mâinile în buzunare, furios. Se adresează regelui: „Bine, Majestate, pentru ce i-aţi arestat? Nu puteaţi să mă întrebaţi şi pe mine? De ce să nu-i lăsăm pe ei să încheie armistiţiul, dacă s-au oferit singuri?” şi, după o mică pauză: „Eu mă duc să le dau drumul şi le spun că a fost un malentendu”. Nu am mai răbdat şi l-am apostrofat: „Bine, Sănătescule, ce, nu-ţi dai socoteala? Aici este vorba de tine şi de mine sau de rege şi de ţară? Suntem obligaţi să mergem până la sfârşit pentru a face să reuşească lovitura”. Mi-a răspuns: „Faceţi ce ştiţi”. La ora 22, proclamaţia regelui a fost citită la radio. Târziu noaptea, prin grija domnului Bodnăraş, au fost ridicaţi cei cinci arestaţi din Palatul regal: mareşalul Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Pantazi, generalul Piki Vasiliu şi colonelul Elefterescu şi transportaţi întro casă bine păzită, din cartierul Vatra Luminoasă. De aici aveau să fie ridicaţi mai târziu de un general sovietic. A trebuit să-i predau personal. Nefiind în siguranţă în capitală, s-a hotărât ca MS Regele să plece la Gorj. Un convoi de câteva automobile a părăsit capitala, în noaptea de 23 august. Noi, cei am avut o zi de grele hotărâri, am părăsit Palatul Regal, pe la ora 3 noaptea. Aşa s-a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august: un rege hotărât, câţiva oameni de curaj şi o armată devotată. Restul oamenilor, care astăzi îşi arogă merite, n-au contat”, spunea generalul Aurel Aldea, cel care după eveniment a devenit Ministru al Internelor, potrivit convenţiei avute cu protagoniştii arestării Antoneştilor şi schimbării guvernului de atunci.
Adaugă un comentariu