Cînd, cum şi cine a eliberat Transilvania?

Sînt întrebări la care se cer răspunsuri clare, pertinente, pentru a se cunoaşte adevărul istoric, de la cei aflaţi în viaţă, spre neuitare…
Armata română a trecut imediat după Proclamaţia regelui Mihai I din seara zilei de 23 august 1944, fără cea mai mică defecţiune, la îndeplinirea misiunilor primite, dînd dovadă de o înaltă disciplină şi un dezvoltat spirit de patriotism. Am trăit acele clipe şi nu pot să le uit! A urmat eliminarea prezenţei trupelor germane de pe teritoriul naţional aflat sub jurisdicţia guvernului român, regruparea armatelor 3 şi 4 române de pe frontul din Moldova, concomitent cu acoperirea frontierei şi a liniei de demarcaţie vremelnice din Podişul Transilvaniei, Crişana şi Banat cu o deschidere frontală de circa 900 km, trecerea la ofensivă pentru eliberarea părţii de nord a Transilvaniei. Mă aflam în Şcoala militară din Sibiu alături de mulţi, foarte mulţi camarazi refugiaţi din Ardeal şi am trăit momente fericite, de neuitat că ne vom întoarce acasă! În acea perioadă majoritatea marilor unităţi operative se aflau în primele zile în retragere de pe front, simultan şi pe aceleaşi comunicaţii cu armata germană. Unităţile române din interiorul ţării aveau o capacitate combativă redusă. Trupele germane erau răspîndite pe întregul teritoriu, ceea ce anticipa lupte izolate pentru interzicerea deplasării pe comunicaţii şi apărarea obiectivelor sensibile (depozite, gări, porturi, aeroporturi ş.a.). În şcoala noastră, şi nu numai, se aflau instructori germani care trebuiau dezarmaţi. Dar, să continuăm ideea. Exista şi pericolul aducerii de noi forţe germane şi ungare peste frontiera şi linia de demarcaţie româno-ungară, aşa cum s-a şi întîmplat în Crişana şi în Banat. Dar cea mai complicată situaţie a fost creată de trupele sovietice. Deşi armata română încetase unilateral ostilităţile, armata sovietică a continuat acţiunile de luptă şi în situaţia confuză de “nici pace, nici război”, cauzată de întîrzierea semnării Convenţiei de Armistiţiu (încheiată abia în 12 septembrie 1944), a dezarmat aproximativ 130.000 de militari români (după 23 august 1944) pe care i-a trimis ca prizonieri în lagărele din URSS. Totodată, a sechestrat mare parte din flota română şi a internat echipajele acesteia.
După 8 zile de lupte, între 23 august şi 31 august, trupele Wehrmacht-ului, aflate în spaţiul de sub autoritatea guvernului român, au fost înfrînte. Timp de 28 zile (23 august - 20 septembrie 1944) s-a executat operaţia strategică de acoperire între Întorsătura Buzăului şi Orşova, iniţial numai de Armata română, ulterior şi de Armata 4 română, în cooperare cu trupele sovietice. Apoi, pînă la 9 octombrie, timp de 19 zile, armatele române au dus acţiuni afensive: Armata 1 în Crişana şi Banat, iar Armata 4 pe direcţia Sfîntu Gheorghe - Tîrgu Mureş. Sînt de menţionat cîteva evenimente deosebite care au avut loc în această perioadă. Astfel, la 8 septembrie a fost eliberat primul oraş românesc, Sfîntu Gheorghe, la acţiunile din această zonă participînd trei divizii române (1 munte, “Tudor Vladimirescu”, 3 infanterie - instrucţie) şi una sovietică (202 infanterie). Între 14 şi 20 septembrie “Detaşamentul Păuliş” a respins încercările trupelor horthyste şi germane de a pătrunde în Defileul Mureşului. La 28 septembrie a fost eliberat oraşul Tîrgu Mureş. Între 22 septembrie şi 4 octombrie au avut loc lupte crîncene pentru cucerirea Dealului Sîngeorgiu cu “cotele blestemate” 463 şi 495 de diviziile 9,11, infanterie şi 8 cavalerie. În această perioadă şcolile militare din Sibiu, de infanterie şi cavalerie, au dezarmat armatele germane din zonă şi au acoperit teritoriul din zona Şeica Mare spre Oarba de Mureş contra pătrunderii armatelor ungare şi germane. Sînt de menţionat, de asemenea, acţiunile desfăşurate timp de 17 zile (9-25 octombrie), în cadrul cărora, la 11 octombrie, a fost eliberat oraşul Cluj de către marile unităţi ale Corpului 104 sovietic, la aceasta contribuind şi manevra diviziilor române, 18 infanterie (pe la nord-est) şi 2 munte, “Tudor Vladimirescu” şi 37 infanterie sovietică, apoi a fost eliberat oraşul Oradea. (vezi cartea ANVR “Armata română în vîltoarea războiului 1941-1945. Pag. 434).
În Maramureş, au acţionat grupuri patriotice în Munţii Săpînţei, Călineşti, Şugatag, Vişeu, Moisei şi Borşa, în colaborare cu paraşutişti sovietici avînd în frunte patrioţii din Săpînţa conduşi de Stan Gheorghe Ionaşcu. Inamicul din Munţii Gutîiului, de la Creasta Cocoşului, o subunitate antiaeriană, a fost imobilizată de grupul patriotic condus de lt. Gavril Breha, explicîndu-li-se honovezilor că nu mai au nici o scăpare de a continua lupta, armatele sovietice şi române aflîndu-se aproape. Grupul patriotic din Valea Firiza, aflat sub conducerea caporalului Vasile Verdeş, a dezrmat pădurarii unguri, poliţia din Ferneziu şi a cucerit zona Negreşti-Oaş. Subunităţile inamice fortificate pe creasta Mesteacănului, la cota 525, au fost ocupate, la 14 octombrie 1944, de grupul patriotic condus de învăţătorul Slt.(r) Ioan C. Doneanu, care a beneficiat de o bună colaborare cu fostul comandant ungur Otto Oskar, ajutat să dezerteze şi să plece în Ungaria. În seara zilei de 17 octombrie 1944, trupele sovietice (două regimente), avînd în avangardă un Batalion de Grăniceri român, cunoscînd amplasamentul inamicului, au fost conduse de către patrioţii români pe drumuri laterale, prin păduri şi văi, au surprins armatele duşmane şi le-au încercuit. Au fost astfel salvate sute şi mii de vieţi omeneşti şi ocrotite multe sate şi gospodării ale populaţiei. Fiind prins în cleşte, inamicul a părăsit poziţiile de apărare. Maramureşul a fost eliberat în 18 octombrie 1944 (Vezi cartea “Fapte şi memorii”, Editura Eurotip, Baia Mare, 2008, pag. 15). În ciocnirile violente cu inamicul disperat care se afla în retragere au fost împuşcaţi 70 patrioţi maramureşeni, din care 29 la Moisei, 11 la Novicior pe rîul Vaser, 11 la Giuleşti, 12 la Seini - Apa, 8 la Moisei şi 9 la Săbişa.
Asaltul final asupra ultimelor rezistenţe ale inamicului de pe aliniamentul Satu Mare - Carei a fost declanşat de Armata 4 română, avînd la dreapta Armata 40, iar la stînga Armata 27 - ambele sovietice - în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1944. Rezistenţele inamice de pe oraşul Carei au fost înfrînte printr-o manevră dublu învăluitoare, frontal cu Divizia 9 infanterie, pe la sud cu diviziile 3 şi 18 infanterie, iar pe la nord cu Divizia 21 infanterie. La Satu Mare a acţionat Divizia 11 infanterie în strînsă colaborare cu Divizia 133 infanterie sovietică. În spaţiul dintre cele două oraşe au acţionat diviziile 1 şi 8 cavalerie române. În dimineaţa zilei de 25 octombrie 1944, ultima brazdă de pămînt românesc din nordu-vestul ţării a fost eliberată de sub ocupaţia horthystă. Prin reaşezarea la locul lor a bornelor de hotar, graniţa de vest a României îşi recăpătase conturul ei firesc. După patru ani, drapelele tricolore româneşti fluturau din nou pe plaiurile legendare ale Transilvaniei. Gîndurile şi simţămintele noastre, ale celor care am trăit momente de neuitat, erau dominate de convingerea că s-a săvîrşit un act de dreptate istorică. Pentru a statornici în memoria posterităţii semnificaţia acestei măreţe zile, 25 octombrie a devenit ulterior ZIUA ARMATEI ROMÂNE. (Vezi cartea suscitată, pag. 434).
Jertfa oştirii române pentru eliberarea Transilvaniei a fost de peste 58.000 militari (morţi, răniţi, dispăruţi). Poporul român cinsteşte memoria acestor ostaşi, a patrioţilor români maramureşeni, precum şi a celor sovietici care au înroşit cu sîngele lor brazda românească din vestul României în acea vară şi toamnă a anului 1944. Am scris aceste rînduri pentru generaţia viitoare, spre neuitare…
Col.(r) ing. Aurel CIOLTE, veteran de război

http://www.graiul.ro/?p=8191