Principele Radu Duda s-a retras din cursa prezidenţială
"De când am hotărât să mă prezint la alegerile prezidenţiale până astăzi, au trecut cinci luni. Acum ştiu că "
Principele mai precizează că, în acest moment, "stânga politică este în buzunarul prezidenţial. Dreapta politică a ales să ignore proiectul Casei Regale, crezând că astfel va avea un câştig politic pe termen scurt. Va fi o repetare a greşelii din 1997".
Principele Radu Duda şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al României pe 9 aprilie, anul acesta. Anunţul a fost făcută la Palatul Elisabeta, acolo unde principesa Margareta şi principele Radu de Hohenzollern-Veringen s-au întâlnit cu
Radu Duda a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti
Principele Radu, în vârstă de 49 de ani, s-a născut la Iaşi, într-o familie de medici, şi şi-a început cariera profesională pe scenă.
În 1984, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, însă rolul care i-a adus notorietate l-a jucat pe scena vieţii, zece ani mai târziu, când a întâlnit-o pe Principesa Margareta.
Cei doi s-au cunoscut cu prilejul unor acţiuni caritabile şi, în 1996, se căsătoresc.
În 1999, Radu Duda devine Principe de Hohenzollern-Veringen
Acest moment va marca sfârşitul carierei artistice din teatru, film şi televiziune, începută în 1974.
Principele a fost reprezentant special al Guvernului României, sub două guverne: PSD şi PNL. Executivul a renunţat la serviciile lui în 2008.
Principele a fost acuzat de relaţii cu Securitatea comunistă, acuzaţii pe care le-a respins. I-a fost contestat titlul nobiliar obţinut prin căsătoria cu principesa Margareta.
Într-un sondaj din 2004, comandat de PSD, principele era cotat cu un procent de 3,4% într-o eventuală cursă pentru preşedinţie. Într-un sondaj CSOP, prezentat în luna august, Radu Duda figura cu 3%.
Adaugă un comentariu