Garajul Regal de la Săvârşin, inaugurat chiar de Regele Mihai

Garajul Regal de la Săvârşin, inaugurat chiar de Regele Mihai

Astazi, 20 Octombrie la ora 10, Majestatea Sa Regele a inaugurat intr-un cadru privat, Garajul Regal din cadrul „Satului Regal Savarşin”. Garajul Regal de pe domeniu este rezultatul iniţiativei Principesei Mostenitoare Margareta, care in urma cu zece ani a inceput un proiect de reconstituire minuțioasa a proprietații (parc, Sat Regal, castel).


Garajul va cuprinde o expoziție permanenta de fotografii si texte, ilustrand masinile regale, din anii 1920 pana astazi. În garaj se vor afla in permanența trasura regala, una sau doua masini de epoca aparținand Regelui si anumite masini rare.


Garajul Regal va folosi drept adapost pentru masinile Majestații Sale si Familiei Regale si va fi muzeu deschis vizitatorilor, mai ales copiilor, elevilor, studenților si profesorilor.


Inaugurarea Garajului Regal se incadreaza in seria evenimentelor Jubiliare dedicate Majestaţii Sale Regelui cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani.

Un produs Blogger.