Stella Maris – Inima Reginei – expoziţie de pictură la MTR
Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită luni, 24 octombrie, la ora 16.00, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziţiei de pictură a Mirunei Budişteanu, Stella Maris – Inima Reginei. Expoziţia Stella Maris – Inima Reginei reprezintă un elogiu adus Reginei Maria a României şi este dedicată Majestăţii Sale Regele Mihai, la a 90-a Sa aniversare.

În spaţiul expoziţional central al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în inima sa, ca un chivot, spaţiu protejat, însă deschis şi luminos, punte de comunicare în aria muzeală, îmi propun să reconstitui, cu ajutorul lucrărilor dispuse de la înălţime, parcursul sintetic, în racursi, al aleii ce duce spre Stella Maris, bisericuţa reper de suflet al Reginei Maria, din grădinile ce înconjură Palatul Reginei de la Balcic – ca o simetrie spirituală faţă de biserica din lemn ce sălăşluieşte pe pajiştea Muzeului. Astfel, va fiinţa, pe durata expoziţiei, reconstituirea subiectivă a unei traiectorii spirituale şi sentimentale, o sinteză semantică a drumului ce duce spre „Inima” Reginei Maria.
"Pentru această ocazie specială, am ales Muzeul Naţional al Ţăranului Român să găzduiască expoziţia mea, fiind muzeul pe care l-am crescut în suflet, de la reînfiinţarea sa în 1990, de către pictorul Horia Bernea şi până în prezent, în acelaşi timp fiind şi locul ales de către Familia Regală, cu câţiva ani în urmă, în virtutea valenţelor sale, pentru expunerea Colecţiei de arta tradiţională a Reginei Elena, deschizând astfel calea pentru viitor" - Miruna Budişteanu

Adaugă un comentariu