Casa Regală despre decizia în cazul Paul Lambrino: Nu creează niciun drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa la Familia Regală

Casa Regală despre decizia în cazul Paul Lambrino: Nu creează niciun drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa la Familia Regală

Având în vedere decizia pronunţată la 14 februarie 2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă, referitoare la cererea adresată Curţii de recunoaştere a hotărârii de la Lisabona asupra descendenţei lui Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea, Casa Regală a României declară că:

Această decizie nu crează niciun drept dinastic, şi nici nu stabileşte apartenenţa persoanei sus-numite, astăzi decedată, la Familia Regală. Aceasta este valabil şi pentru descendenţii săi, indiferent cine ar fi aceştia.

În poziţia sa de Şef al Familiei Regale a României, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul care se poate pronunţa asupra chestiunilor dinastice. Mai mult, potrivit prevederilor Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, membrii Familiei Regale sunt:
- Majestatea Sa Regele Mihai I al României;
- Majestatea Sa Regina Ana a României;
- Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României;
- Alteţa Sa Regală Principele Radu al României;
- Alteţa Sa Regală Principesa Elena a României;
- Alteţa Sa Regală Principesa Irina a României;
- Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României;
- Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României;
- Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.

Nici Majestatea Sa Regele Mihai I al României, şi nici foştii Şefi ai Familiei Regale a României - Regele Ferdinand I şi Regele Carol al II-lea - nu au recunoscut sau acordat vreodată vreun titlu lui Mircea Grigore Lambrino sau descendenţilor săi.

Folosirea, în orice context, public sau privat, a titlului de Principe al României, sau a apelativului Alteţă Regală rămâne prerogativa exclusivă a membrilor Familiei Regale arătaţi mai sus.

11 comentarii:

  1. MA FACE SA CRED CA ASA CUM NICI PINA IN ZIUA DE AZI NA AVUT NICI O MOSTENIRE A CEL FIU A LUI AAVRAAM IAMAEL CU TOATE CA ERA PRIMUL NASCUT A LUI AVRAAM NU ERA FIUL MOSTENITOR CI STIIM BINE CA PINA AZTAZI SE VORBESTE DE AVRAAM ISAC SI IACOV ,TOT ASA, ASAZISUL PRINTUL PAUL NU CRED CA ARE DE AFACE CU COROANA ROMANIEI.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropierea dintre "Printul Paul" si Traian Basescu, precum si comentariile demne de mila ale acestuia din urma vis-a-vis de Majestatea Sa, ma pot face sa cred ca decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost putin...influentata.

    Ma inclin, Majestate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt foarte multi oameni grabiti, care nu au timp de a judeca in cunostinta de cauza si pentru acestia, eu cred ca trebuie sa le acordam intelegere. Pentru ca nici nu au rabdare sa asculte pentru a-si formula o parere autorizata.
    Dar si mai multa condescendenta, ar trebui sa acordam celor care pe langa faptul ca nu inteleg, in plus, se manifesta ca atoatecunoscatori, de exemplu iata ce a inteles Elena Băsescu (EBA), pe Twitter:
    “Prinţul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitări!”
    Intrebarea ar fi: - De catre cine, daca de catre Familia Regala nu ?
    In plus, felicitarile sunt adresate cumva Familiei Regale?
    Iata un model perfect de mesaj plin de ambiguitati semantice si de rea intentie prost mascata, datorate in mare parte lipsei de apetenta pentru studiu si aprofundare a misterelor vietii.
    In concluzie, sa fim mai milostivi cu cei lipsiti de duh.
    Buna cunoastere a manierelor trebuie sa faca diferenta clara intre "familia regala" si "Familia Regala" si poate ca altadata, EBA se va exprima in termenii impusi de diplomatia simpla,a bunului simt comun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lui asa-zisul "Printul Paul" i-a fost de mare ajutor nasul....daca nu era el, poate ca nu se ajungea la aceasta decizie.
    Oricum nu merita nici macar titlul de print sau sa fie numit membru al familiei regale,dar sa mai i se revendice ceva.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce imi este paul sau basescu.Traiasca Regele Mihai.

    RăspundețiȘtergere
  6. E plina Moldova de nepotii lui Stefan cel Mare. Ei si! Sa traiasca.

    RăspundețiȘtergere
  7. Recenta decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a reusit sa trimita in derizoriu familia regala.Printr-o simpla hotarare instanta suprema a reusit sa umbreasca o pagina din istoria tarii si sa-i tulbure tatea populatiei acestei tarioriviitorul.Ceea ce nu au reusit 50 de ani de comunism au reusit cei cativa ani de capitalism romanesc.Ne intrebam daca aceasta intamplare este urmarea faptului ca majoritatea populatiei acestei tari a invatat o istorie falsa si incompleta sau pur si simplu este influenta presedintelui?
    Felicitarile fiicei presedintelui transmise de la inaltimea functiei sale de europarlamentar finului Lambrino,ne amintesc nu numai chinurile acestuia de a se catara pe istorie,dar si,butada profesorului Iorga despre -cum se fac copiii

    NIHIL SINE DEO.

    RăspundețiȘtergere
  8. Din cate inteleg eu, Inalta Curte doar a recunoscut o hotarare straina care spune ca tatal lui Paul a fost copilul lui Carol. Si printul Albert de Monaco mai are vreo 3 copii prim-nascuti pe care ii recunoaste ca fiind ai sai dar care NU AU NICIUN DREPT LA TRONUL PRINCIPATULUI. De ce? Pentru ca chiar daca biologic sunt ai lui, dintr-o Familie Regala pot face parte numai copiii nascuti intr-o casatorie CORECTA, recunoscuta nu de un presedinte, dar de insasi Familia REGALA.
    Tot sprijunul pentru FAMILIA REGALA A ROMANIEI in aceste momente mai grele pentru ei decat exilul... Mult curaj!
    Stela din Chisinau.

    RăspundețiȘtergere
  9. Istoria regalitatii in Romania s+a INCHEIAT prin Actul de abdicare. Nicaieri nu am citit o RECUYARE a acestui Act. Casa Regala o fi, dar NU A ROMANIEI, ci a Majestatii Sale Mihai I , personal. Dixit.

    RăspundețiȘtergere
  10. Auzind de recenta Hotarire al Inaltei Curti de Casatie si Justitie,mi-am dat imediat seama ca,si aici a fost influenta nefasta al lui Basescu,avind in vedere prietenia fatisa cu Paul Lambrino.Probabil au facut o afacere,in genul - te ajut ! cit imi dai?? -
    Sint sigura,ca bunul Dumnezeu ca ocroti Casa Regala a Romaniei si pe membrii ei serenisimi
    Majestatea Sa, a fost si va ramine speranta in bine si dreptate a poporului roman. Traiasca Regele Mihai!.

    RăspundețiȘtergere
  11. Casa Regala a Romaniei (intreaga familie regala), in opinia mea, reprezinta raza de lumina si speranta a acestei tari. Conform unui vechi proverb " cine nu are batrani sa-si cumpere" asa este pentru noi ca popor Casa Regala a Romaniei. Ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu ca-i avem. Datorita lor se mai indreapta cate un "ochi" spre Romania.Ne-au demonstrat inca odata, daca mai era cazul, ce inseamna noblete, eleganta, educatie, modestie, demnitate, verticalitate, bun simt,indulgenta, diplomatie, moralitate etc.Fata de aceste vremuri in care scara valorilor a fost rasturnata, ea, Casa Regala , poate reprezenta pentru copii de azi, tinerii de maine, modele de viata, modele de a fi si a trai, nu parvenitismul, prostia , imoralitatea prezentate cu mare tam-tam de unii politicieni care conduc tara (curios, acceptate chiar de unii dintre intelectualii romani?!) ridicate la rang de "valori" badarania, impocrizia, minciuna, nesimtirea, mahalagismul.Cred ca trebuie sa apreciem si sa respectam Casa Regala pentru ceea ce au fost si pentru ceea ce sunt.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.