Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vizitează Statul Israel

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vizitează Statul Israel

În perioada 29 aprilie – 2 mai 2014, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor face o vizită cu caracter public la Ierusalim, Tel Aviv, Holon, Beersheba și Savyon.

Este prima vizită a Familiei Regale a României, de la înființarea Statului Israel până astăzi. Principesa Moștenitoare și Principele Radu răspund, astfel, invitației formulate anul trecut de reprezentanți ai Parlamentului israelian.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor fi oaspeții Parlamentului Israelului (Knesset) și se vor întâlni cu vicepreședintele acestuia, doamna Ruth Calderon. Altețele Lor Regale vor dialoga, în cursul șederii la Ierusalim, cu membri ai Knesset reprezentând diferitele partide politice și grupul de prietenie Israel-România.

Altețele Lor Regale se vor întâlni cu ministrul Sănătății, doamna Yael German, și cu alți înalți reprezentanți ai Executivului.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor vizita Memorialul Yad Vashem și vor lua parte la o ceremonie de comemorare, încheiată cu o depune de coroană. Yad Vashem a conferit Reginei-mame Elena a României titlul de “Drept Între Popoare”.

Altețele Lor Regale se vor întâlni cu Prea Fericitul Teofilos al III-lea, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului și vor vizita Biserica Română din Ierusalim.

De-a lungul șederii în Israel, Altețele Lor Regale vor vizita Locurile Sfinte și Zidul Plângerii.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor fi oaspeții Parcului Tehnologic de la Har-Hotzvim, Centrului Medical Edith Wolsfson din Holon, Camerei de Comerț Israel-România și Muzeului “Casa Diasporei”.

Altețele Lor Regale se vor întâlni cu lideri politici reprezentând diferitele partide politice israeliene și cu reprezentanții organizației B’nai B’rith.

Principele Radu va susține două conferințe, la Universitatea Ebraică din Ierusalim și la Universitatea din Tel Aviv.

Altețele Lor Regale se vor întâlni cu reprezentanți ai presei israeliene și românești.

2 comentarii:

Un produs Blogger.