Principele Radu, primit de Principele Moulay Rachid al Marocului, la Rabat
Miercuri, 11 iunie 2014, în a doua zi a vizitei pe care o efectuează în Regatul Maroc, Alteța Sa Regală Principele Radu a fost primit de Alteța Sa Regală Principele Moulay Rachid al Marocului, la reședința sa din Rabat.
Vizita a început marți, 10 iunie și va continua până în ziua de vineri, 13 iunie 2014.
Programul vizitei, despre care vom vorbi pe larg într-un buletin de presă transmis la sfârșitul zilei de vineri, a cuprins întâlniri cu ministrul Energiei, ministrul delegat pentru Industrie și Comerț, ministrul Economiei și Finanțelor, precum și cu membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Rabat. De asemenea, Principele Radu a depus o coroană de flori, în cadrul unei ceremonii, la Necropola Regală din capitala Marocului.
Joi, 12 iunie, Principele Radu se va întâlni cu prim-ministrul guvernului marocan, cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, și va susține o conferință la Universitatea Mohamed V din Rabat. Vizita se va încheia cu o recepție oferită de ambasadorul României în Regatul Maroc, ES dna Simona Corlan-Ioan.
(Fotografie ©MAP – Agence Marocaine de Presse)
Adaugă un comentariu