Klaus Iohannis: „Regele Mihai I este cu adevărat un erou”

Klaus Iohannis: Regele Mihai I este cu adevărat un erou

Mesajul transmis de Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu și președinte al PNL, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la 23 august 1944:

„Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la actul istoric de la 23 august 1944, al cărui autor a fost, în mod netăgăduit, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. Astăzi, îmi revine onoranta misiune de a mulțumi Majestății Sale în numele Partidului Național Liberal pentru gestul curajos care a condus, în cele din urmă, la victoria Aliaților. Momentul istoric prin care România a întors armele împotriva naziștilor, scurtând războiul cu cel puțin șase luni și evitând pierderi teritoriale și umane incomensurabile pentru țară și pentru întreaga Europă, rămâne, probabil, cel mai important eveniment din istoria noastră recentă.

La șapte decenii distanță, istoricii au reliefat în mod chibzuit și cuprinzător virtuțile personale de care a dat dovadă Regele Mihai I în acea zi crucială pentru destinul nostru, opinând că acesta a fost un act salvator pentru viitorul națiunii române. De acel moment nu a beneficiat doar România, care a fost, astfel, ferită de numeroase pierderi și de consecințe nebănuite, ci chiar cauza libertății și a democrației. În Bucureștiul dominat de trupele germane, Regele Mihai I a acționat pentru salvarea statului român dintr-o situație aproape fără ieșire, curmând dictatura militară, în disprețul pericolului pentru siguranța personală și a intereselor private. În definitiv, greutățile uriașe cu care se confrunta România, contextul complicat, presiunile exercitate, amenințarea iminentă a ocupantului și rezultatul final au arătat că Regele Mihai I a procedat cu promptitudine, realizând un memorabil act de oportunitate politică.

La nici 23 de ani împliniți până în acea zi teribilă, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a avut curajul și tăria să acționeze decisiv. Pentru orice tânăr care face parte astăzi din generația imediată, forța uluitoare de care a dat dovadă în acele momente Regele Mihai I este un exemplu de urmat. Pentru tinerii care au urmărit destinul său, Regele Mihai I este cu adevărat un erou, fiind singurul șef de stat în viață al unei țări participante la cel de-al Doilea Război Mondial. Doar cine cunoaște cu adevărat meritele Majestății Sale îi poate aprecia astăzi calitățile. Admirația și recunoștința românilor față de Regele MihaI I reprezintă cea mai frumoasă dovadă a măreției actului regal de acum 70 de ani.”

Niciun comentariu

Un produs Blogger.