Biserica Domnească din Bușteni, 125 de ani de la sfințire
Luni, 8 septembrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a luat parte la slujba resfințirii Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Bușteni, ctitorită, în urmă cu o sută douăzeci și cinci de ani, de Majestățile Lor Regele Carol I și Regina Elisabeta, spre veșnica amintire a fiicei Lor, Principesa Maria.
Slujba de resfințire a picturii restaurate a Bisericii, precum și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop vicar-patriarhal și de un sobor de preoți și diaconi. Alături de Alteța Sa Regală, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, dar și numeroși enoriași.
În ziua de 8 septembrie 1889, a avut loc sfințirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, înălțată din fondurile Casei Regale, prin Adminstrația Domeniilor Coroanei, în prezența Majestății Sale Regelui Carol I și a Principelui Moștenitor Ferdinand.
Familia Regală obișnuia să participe săptămânal la Sfânta Liturghie în timpul șederii la Castelul Peleș sau vizita Biserica alături de membri ai familiilor regale europene.
Fotografii realizate de Radu Dragomir
Acum un an făceam o critică destul de dură la adresa modului sărăcăcios de prezentare a evenimentelor ce se derulează în jurul Casei Regale a României, mai ales în privința zgârceniei cu care se prezentau unele imagini de la fața locului unde se petrecea un anume eveniment.
RăspundețiȘtergereAm constatat cu plăcere că s-au îmbunătățit foarte mult calitatea textului și a imaginilor foto.
Referitor la articolul de mai sus, m-ar fi interesat și o imagine exterioară caracteristică monumentului de arhitectură, pentru a-l face mai cunoscut celor care nu știau că este o ctitorie a Regelui Carol I al României.
În plus, ar fi foarte utile și unele explicații pentru fiecare fotografie, pentru că în fond este foarte important sa știm și cine sunt persoanele care au avut prilejul să se întâlnescă. sau să discute cu membrii Casei Regale.
Mulți români ar fi dornici să cunoască mai multe amănunte legate de viața de zi cu zi ale membrilor Casei Regale, deoarece există principiul sănătos, că exemplele bune se cultivă începând cu vârfurile societății.