FOTO Principesa Margareta a premiat „Tinerele Talente” al României
Luni, 24 noiembrie 2014, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a înmânat diplomele „Tinere Talente” unui număr de 32 de artişti, din domeniul artelor plastice şi al muzicii clasice, bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, în cadrul unei gale eveniment, desfăşurată la Teatrul Naţional Bucureşti.
La eveniment au luat parte oameni de cultură, artişti consacraţi – muzicieni, pictori, sculptori, actori, personalităţi ale mass-media româneşti şi din managementul companiilor locale şi multinaţionale, sponsori ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. Evenimentul a fost prezentat de actriţa Daniela Nane.
Seara de gală a debutat cu discursul directorului executiv al Fundaţiei, domnul Mugurel Mărgărit-Enescu, care a vorbit despre realizările celor 32 de artişti susţinuţi în ediţia 2014 a programului „Tinere Talente” şi despre planurile Fundaţiei de dezvoltare a acestui program.
Tinerii muzicieni au urcat apoi pe scenă uimind publicul prezent printr-un concert inedit, tema aleasă în acest an fiind muzica romantică.
Gala Tinere Talente a continuat cu momentul decernării diplomelor bursierilor, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.
În continuarea evenimentului, Alteța Sa Regală a vizitat expoziţia de pictură, sculptură, fotografie şi grafică.
Lucrările tinerilor artişti vor putea fi vizionate de publicul larg la Teatrul Naţional până în ziua de 6 decembrie 2014.
Prin programul naţional „Tinere Talente”, Fundaţia Principesa Margareta a României oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.
Bursele „Tinere Talente” se acordă pe durata unui an calendaristic. În anul 2014, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 32 de burse de studiu, pentru 16 muzicieni şi 16 artişti plastici.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu
Adaugă un comentariu