REPORTAJ: Regele Mihai I, un prilej pentru români de a se întâlni cu istoria, la fiecare apariţie a sa

Regele Mihai I a fost sărbătorit, miercuri, la Palatul Elisabeta, de peste o mie de persoane, care au avut o dată în plus prilejul de a se întâlni cu istoria şi de a-şi arăta preţuirea şi respectul pentru una dintre cele mai apreciate personalităţi ale României din toate timpurile.

Regele Mihai I, un prilej pentru români de a se întâlni cu istoria, la fiecare apariţie a sa

Evenimentul "Porţi Deschise" la Palatul Elisabeta, organizat miercuri, între orele 11.00 şi 12.30, a fost unul cu adevărat de gală şi a adus bucuria pe chipurile celor aproximativ 1.200 de persoane care au răspuns invitaţiei Familiei Regale a României de a-i ura Regelui Mihai I "La mulţi ani", cu ocazia zilei de naştere şi a zilei onomastice. Pe 25 octombrie, Regele Mihai I a împlinit 93 de ani, iar pe 8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril, şi-a sărbătorit onomastica.

Desfăşurat în grădina Palatului Elisabeta, evenimentul a fost unul plin de speranţă pentru participanţi, mulţi dintre aceştia având lacrimi în ochi, mai ales atunci când Regele Mihai I a apărut la balcon pentru a saluta mulţimea.

"Este nemaipomenit. Când este regele în ţară, este speranţă. Nu este o sărbătoare formală. Fiind în inimile atâtor români, fiind atât de iubit şi iubind atât de mult românii, ca niciun alt conducător până acum, am putea spune că regele este pe tronul României, pentru că este mai important să fii în inima oamenilor decât într-o formă acceptată aşa, administrativ", a declarat, emoţionată, pentru MEDIAFAX, realizatoarea de televiziune Marilena Rotaru.

Cei mai mulţi admiratori ai Familiei Regale prezenţi miercuri la Palatul Elisabeta sunt din Bucureşti, însă au fost şi persoane care au venit special în Capitală pentru acest eveniment.

Regele Mihai I, un prilej pentru români de a se întâlni cu istoria, la fiecare apariţie a sa

Adriana Andronescu, în vârstă de 72 de ani, a venit din Ploieşti, împreună cu nepoţica sa, Maria, în vârstă de nouă ani.

"Îi transmit regelui sănătate", a spus fetiţa, fiind completată de bunica sa: "Îi transmit regelui Mihai să trăiască mult, să ne îndeplinească dorinţa de a-l vedea pe tron. Îi transmit toată dragostea şi tot respectul. Aşa am trăit în familie, cu respectul faţă de rege", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Andronescu.

Tot din Ploieşti au venit să îl sărbătorească pe Regele Mihai şi un domn cu mama sa, care se deplasează într-un scaun cu rotile şi nu poate să vorbească.

"Îl admirăm nespus pe Majestatea Sa şi mă bucur tare că am adus-o pe mama astăzi. Cred că se bucură foarte mult. Mama nu poate vorbi, dar este perfect conştientă de moment şi se bucură foarte tare", a declarat bărbatul, pentru MEDIAFAX.

La rândul său, o doamnă cochetă, Rodica Stoica, în vârstă de 79 de ani, a venit de la Constanţa şi s-a plasat strategic, în imediata apropiere a balconului la care urma să apară Regele Mihai, pentru ca acesta să vadă pancarta pe care femeia o afişa şi pe care era scris "Trăiască regele!".

"Vin în fiecare an. Continuu să vin pentru că m-am născut şi am crescut în iubire de rege şi de ţară. Am înţeles că întreaga forţă şi viitorul ţării nu poate să stea decât în Majestatea Sa Regele Mihai şi în monarhie. Îi transmit Majestăţii Sale Regele Mihai multă sănătate, deplină reuşită cu ocazia celei de-a treia domnii care trebuie să vină neapărat şi cât mai repede, o dorim cu toţii din toată inima. Doresc Casei Regale, Familiei Regale şi tuturor membrilor Casei Regale multă sănătate, împlinirea tuturor visurilor şi le doresc România Regală", a declarat, pentru MEDIAFAX, Rodica Stoica.

O altă doamnă prezentă la sărbătoarea regelui a fost Elisabeta Smarandache din Bucureşti, care s-a declarat "monarhistă din cap până în tălpi".

"În fiecare an vin. Aş vrea să-l văd în fiecare zi. Este o întâlnire cu istoria pentru tinerii care vin. Eu am trăit 14 ani în monarhie şi bunica ne dădea să mâncăm un colţ de pâine, miere de albine şi lapte cald şi beam lapte cu miere. Curgea laptele şi mierea pe viu în monarhie", a declarat, pentru MEDIAFAX, Elisabeta Smarandache, exprimându-şi la rândul său speranţa că monarhia va fi reinstaurată.

La atmosfera de gală a contribuit mult şi discreţia oamenilor care au venit să îl sărbătorească pe Regele Mihai I. Pe lângă faptul că cei mai mulţi dintre oameni erau îmbrăcaţi de sărbătoare, aceştia au avut un comportament decent, adecvat evenimentului.

Acest lucru a fost remarcat şi de actriţa Carmen Tănase, care a precizat că a venit la sărbătoarea Regelui Mihai I pentru că aceasta este "un moment de demnitate şi decenţă".

"În fiecare an vin. Este conducătorul meu, îmi pare rău că nu este al nostru, al tuturor. M-am născut cu admiraţia faţă de Regele Mihai", a spus actriţa Carmen Tănase. Ea a precizat că a avut onoarea să îl cunoască pe Regele Mihai I. "Am fost şi la nunta principelui Radu cu Alteţa Sa Principesa Margareta şi am fost aici în Palatul Elisabeta de câteva ori. Am avut această onoare", a spus Carmen Tănase. "Să ne trăiţi, Majestate!", a fost mesajul pe care actriţa i l-a transmis Regelui Mihai I în acest moment de sărbătoare.

Cel mai emoţionant moment al evenimentului a fost ieşirea Regelui Mihai I la balconul Palatului Elisabeta. Cu câteva minute înaintea orei 12.00, Regele Mihai, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu au salutat mulţimea în timp ce fanfara "Muzica Reprezentativă a Armatei" a interpretat Imnul Regal.

Apariţia regelui Mihai I la balconul Palatului Elisabeta a atras ropote de aplauze din partea mulţimii, oamenii strigând "Regele Mihai", "Regele şi patria", "Trăiască Regele" şi "Monarhia salvează România" şi fluturând steguleţe tricolore în cinstea Familiei Regale.

Regele Mihai I, un prilej pentru români de a se întâlni cu istoria, la fiecare apariţie a sa

Regele Mihai, principesa Margareta şi principele Radu au stat la balcon şi în timpul interpretării "Marşului Carol I", după care membrii Familiei Regale au părăsit balconul, revenind câteva momente mai târziu pentru saluta din nou invitaţii.

Totodată, fanfara "Muzica reprezentativă a Armatei" şi oamenii prezenţi i-au cântat împreună Regelui Mihai "Mulţi ani trăiască!" şi "La Mulţi ani". Ulterior, Regele Mihai a părăsit balconul, însă a revenit pentru a treia oară pentru a saluta mulţimea, gestul său fiind aclamat şi aplaudat de cele aproximativ 1.200 de persoane care s-au adunat până la finalul evenimentului în grădina Palatului Elisabeta din Capitală.

Emoţia celor prezenţi a fost sporită şi de un moment surpriză, 200 de porumbei fiind eliberaţi de la un alt balcon al Palatului Elisabeta, în timp ce regele Mihai saluta mulţimea.

Cei mai fericiţi dintre cei prezenţi la eveniment au fost cei cărora Regele Mihai "li s-a adresat direct" de la balconul Palatului Elisabeta, transmiţându-le salutări personale în mod explicit. Printre aceştia s-au numărat doi copilaşi, dar şi un fost coleg de şcoală al Regelui Mihai, Lascăr Duiliu Zamfirescu, în vârstă de 92 de ani, din Bucureşti.

Lascăr Duiliu Zamfirescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că a făcut şcoala împreună cu Regele Mihai, pe care continuă să îl vadă frecvent, precizând că ţine foarte mult la acesta.

Nepot al scriitorului Duiliu Zamfirescu, Lascăr Duiliu Zamfirescu a mai spus că a remarcat atunci când l-a cunoscut pe Regele Mihai că acesta era un om adevărat.

"Era un om. Om. Adică era un om la care nu te aşteptai să fie atât de om. Om normal", a precizat Lascăr Duiliu Zamfirescu. El a mai spus că întâlnirile cu Regele Mihai sunt agreabile şi în timpul acestora cei doi îşi povestesc diverse lucruri.

"Eu îl iubesc foarte mult pe el, pentru că a avut o viaţă grea şi nedreaptă. Ţin foarte mult la el şi îmi pare rău, rău, rău de multe lucruri", a mai spus, foarte emoţionat, Lascăr Duiliu Zamfirescu.

La rândul său, Ion Cristian din Bucureşti, care a venit la eveniment cu un steag regal şi cu mai multe portrete ale Regelui Mihai, a vorbit despre dorinţa sa ca România să se reîntoarcă la monarhie, iar ţara să fie condusă de Regele Mihai I.

"Dacă, la ora actuală, nu s-a putut realiza acest lucru, consider că în viitorul României ar trebui ca monarhia să fie restaurată. Deocamdată am ales un preşedinte. Sper ca poporul român să înţeleagă ce înseamnă monarhia şi în viitor să avem un rege pe tron. Îi doresc regelui Mihai multă sănătate, «La mulţi ani!» şi îi mulţumim lui Dumnezeu că l-a ţinut mulţi şi fericiţi ani şi sper să fie şi mai departe alături de noi mulţi ani", a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Cristian.

Deşi niciunul dintre membrii Familiei Regale nu a făcut declaraţii în timpul evenimentului, toţi rezumându-se la zâmbete şi gesturi discrete de salut, oamenii veniţi la Palatul Elisabeta au fost fericiţi că au putut să-l vadă din nou pe Regele Mihai I. Unii dintre aceştia şi-au manifestat deja intenţia de a veni şi anul viitor, la Palatul Elisabeta, pentru a-i ura "La mulţi ani!" Regelui Mihai.

De ce continuă toţi aceşti oameni să meargă la evenimentele dedicate Regelui Mihai I? Răspunsul la această întrebare a venit chiar miercuri de la istoricul Andrei Muraru. "Lumea îl iubeşte pe rege. Acesta este cel mai important motiv. Şi cred că este frumos să se păstreze această tradiţie şi în anii care vin şi să dea Domnul ca regele să fie în viaţă", a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Muraru, care a mărturisit că, la rândul său, obişnuieşte să vină în fiecare an la această sărbătoare a Regelui Mihai.

Totodată, Andrei Muraru a spus că, pentru copii şi tineri, întâlnirea cu Regele Mihai este o întâlnire cu istoria şi o şansă. "Evident că este o şansă nesperată să te întâlneşti cu probabil cel mai important personaj al istoriei României din secolul 20 şi asta e fără doar şi poate un moment festiv", a mai spus Andrei Muraru, care este şi consilier personal al lui Klaus Iohannis, preşedintele ales al României.

De altfel, Klaus Iohannis a fost invitatul special al zilei de miercuri la Palatul Elisabeta, unde a mers după încheierea evenimentului dedicat publicului. Acesta a participat, între orele 13.00 şi 14.00, la un prânz privat cu Familia Regală a României, prilej cu care l-a întâlnit pentru prima dată pe Regele Mihai. De altfel, la sosirea sa la Palatul Elisabeta, Klaus Iohannis le-a spus principesei Margareta şi principelui Radu că invitaţia pe care i-a adresat-o Regele Mihai de a participa la acest prânz privat este o mare plăcere şi onoare.

Spiritul regalităţii a continuat să plutească în aer şi după ce evenimentele oficiale de la Palatul Elisabeta s-au încheiat. În jurul orei 14.00, aproximativ zece persoane, aflate la porţile Palatului Elisabeta, încă mai sperau să-şi vadă regele.

2 comentarii:

  1. S-a intamplat un miracol.Doamna din scaunul cu rotile din Ploesti,cu ani in urma a suferit un accident ,cerebral in urma caruia. a ramas cu Hemiplegie dreapta(paralizie pe jumatatea dreapta a corpului) si Afazie(doamna intelegea ce i se vorbea dar nu putea pronunta nimic.Singura silaba prin care isi arata o cerinta era"mm"Din gestica ei am inteles ca isi dorea f.mult sa-l vada pe rege si ca-l iubea nespus.M-a impresionat mult.Am ramas langa aceasta doamna care tinea in brate o pancarda pe care statea scris:Traiasca Regele.Stiam ca o pot face sa vorbeasca.In viata mea nu am lasat un paralizat la pat,sau dependent de un scaun cu rotile.sau cu afazie.Am intrebat-o:Vrei sa strigam amandoua,Traiasca Regele?A spus ,"mm" adica "da:Am intrebat insotitorul care este numele mamei?"Claudia",a venit raspunsul.I-am cerut lui Claudia sa spuna dupa mine:CLA-U-DI-A.Claudia.A reusit!Acum sa strigam amandoua tare!Traiasca Regele Mihai!"Traiasca Regele Mihai !a venit raspunsul.Am repetat exercitiul si noua mea prietena a scandat la fel cu noi cei adunati la Palatul Cotroceni!As putea spune ca s-a vindecat de afazie prin iubire.Iubirea de rege,iubirea de aproape!Imi cer scuze ca nu i-am retinut numele de familie.Acesta a fost motivul pentru care m-am asezat "strategic"in primul rand dinspre balconul regal,cu steagul regal si cu doamna de la Miercurea Ciuc.

    RăspundețiȘtergere
  2. "...intalnire cu istoria... da , sigur ca da...dar MS Regele Mihai este realitate, este Reprezentantul legitim al Patriei peste hotare, face parte dintr-o Familie Mare a Europei, MS Regele Mihai este mandria Romaniei si alaturi de MS Regele Mihai este Alteta Sa Regala Printesa Margareta , este Alteta Sa Regala Printul Nicolae. Mandria noastra si fruntea Patriei este Casa Regala de Romania !!!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.