Evenimentele anului 1917



Aflate în refugiu la Iași, Familia Regală, Parlamentul României și Guvernul au avut de administrat în țară, în anul 1917, o situație de o dificultate nemaiîntâlnită în istoria noastră modernă. Armata, economia, energia, sănătatea și alimentația, domenii vitale ale societății, aveau de făcut față unor nevoi majore, iar realitatea de zi cu zi era demoralizantă.

A fost un moment în care autoritatea politică a țării, armata și întreaga societate românească s-au adunat în jurul Coroanei și au dovedit patriotism, curaj, spirit de răspundere și forță de a rezista.

Anul acesta sărbătorim centenarul următoarelor evenimente naționale:

4 aprilie 1917 – Proclamația Regelui Ferdinand privitoare la acordarea pământului către țărani și schimbarea (prin extindere și egalizare) a sistemului electoral. Au fost două acte legislative fundamentale pentru România secolului al XX-lea.

8 iunie 1917 – Ceremonia depunerii jurământului trupelor de voluntari din Imperiul Rus (Basarabia și Bucovina), în Piața Unirii din Iași.

11-19 iulie 1917 – Bătălia de la Mărăști. A rămas drept una dintre cele mai importante acțiuni militare românești din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a fost condusă de generalul Alexandru Averescu, sub comanda Regelui Ferdinand I, comandantul suprem al Armatei Regale române. Operațiunea militară a durat opt zile și a reunit Armata Română și Armata Rusă într-o operațiune ofensivă împotriva Armatei a 9-a Germane.

2 august 1917 – Publicarea modificărilor din Constituție care au oferit premisele Reformei Agrare. În acea zi au fost expropriate terenurile cultivabile ale Domeniului Coroanei.

6-16 august 1917 – Bătălia de la Mărășești. Este considerată astăzi cea mai importantă acțiune militară românească din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a durat zece zile și a lăsat în memoria societății românești legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată legendara expresie „Pe aici nu se trece”!

28 august 1917 – A fost transmis națiunii Manifestul Guvernului cu ocazia unui an de la intrarea în război.

29 august 1917 – A fost trimisă telegrama de susținere și felicitare pentru bravura românilor din partea Regelui George al V-lea al Marii Britanii și Irlandei, Împăratul Indiei.

28 septembrie 1916 – A început bătălia de la Oituz. Prima confruntare militară de la Oituz a stat sub comanda generalilor Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și Nicolae Sinescu și a fost una dintre cele mai curajoase acțiuni militare românești în Primul Război Mondial. Operațiunea a durat șaisprezece zile și a vizat împiedicarea Armatei a 9-a Germane de a forța Munții Carpați și de a pătrunde în Valea Siretului. A doua bătălie de la Oituz a început în ziua de 28 octombrie 1916, a fost plasată sub comanda generalului Eremia Grigorescu și a durat cinci zile. A treia bătălie de la Oituz s-a desfășurat în zilele de 26 iulie – 9 august 1917, sub comanda generalului Gheorghe Văleanu.

6 octombrie 1917 (cu efect de la 1 septembrie 1917) – Principele Moștenitor Carol a fost numit locotenent-colonel al Regimentului 1 Vânători de Munte și comandant al acestuia.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.