Regele Mihai: România trăieşte o reparaţie istorică şi identitară



Regele Mihai I, care s-a întors joi în mod oficial pe domeniul regal Sinaia, a declarat într-un scurt discurs că speră ca întoarcerea sa la Peleş să fie definitivă şi să marcheze începutul respectului proprietăţii private, al demnităţii şi al democraţiei.
Regele Mihai s-a prezentat în holul stat al Castelului Peleş împreună cu Regina Ana, Pricipesa Margareta şi Principele Radu pentru a-şi rosti discursul oficial de reîntoarcere, după 60 de ani, la Castelul Peleş.

"În Ziua Înălţării şi de Ziua Tuturor Eroilor, România trăieşte o reparaţie istorică şi identitară. Sperăm ca întoarcerea mea definitivă la Peleş şi la Sinaia, scaunul istoric al familiei regale, să fie începutul respectului definitiv, total, al proprietăţii private, al demnităţii, al democraţiei şi libertăţilor, al instituţiilor din societatea românească", a declarat Regele Mihai.

El a mai spus că porţile Peleşului vor rămâne deschise românilor "pentru eternitate", aşa cum au fost mereu începând cu anul 1914. "Numai că de aici încolo românii nu vor găsi aici doar camere pline cu obiecte de preţ ci şi oameni vii, o familie care dă sens naţiunii şi amprentă statului român", a mai spus Regele.

Regele Mihai I consideră vă valoarea regalităţii stă de 142 de ani, deasupra "alternativelor politice sau a sistemelor de guvernare".

"Ea garantează mândria, identitatea continuitatea şi tradiţiile. Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii ţării noastre. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în proprile merite ale României", şi-a încheiat discursul Regele Mihai.

După discurs, familia regală a apărut la balconul Castelului Peleş pentru a saluta cele câteva sute de persoane adunate în curtea Castelului.



sursa: http://www.monitorulsv.ro/Ultima%20ora/2008-06-05/Regele-Mihai-Romania-traieste-o-reparatie-istorica-si-identitara-

Niciun comentariu

Un produs Blogger.