Ziua Principesei
Fiecare fracţiune a timpului trece continuu prin schimbare, deopotrivă imperfectiv, în raport cu sine, deopotrivă retroactiv, în raport cu omul. Ceea ce are nemăsurată forţă să dea încântare trecerilor, făr-a lăsa umbrele să ajungă din urmă sau să vină din faţă, aşa cum aurul nu este negru nici la miez, sunt iubirea şi sărbătoarea! Clipa este comprimarea timpului, iubirea şi sărbătoarea sunt aprofundarea ei!
Ne iubim şi ne sărbătorim pe 26 martie, Principesa noastră. Avem o Principesă ca ziua care învinge noaptea şi dintr-odată cu răsăritul, ca şi cum s-ar ridica o cortină, iese din întunecime întreaga frumuseţe a pământului; avem o Principesă frumoasă ca floarea şi bună ca împrimăvărarea. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a văzut zorii vieţii pe 26 martie. Este prinţesa iubirii neînfrânate de destinul mereu şi mereu urâtor de linişte şi dreptate faţă de Majestatea Sa Regele Mihai I, este prinţesa Majestăţii Sale Regina Ana, alături ca umbra de stejar, de Rege, este prinţesa iubirii noastre, va fi Regina dreptăţii românilor, într-o Românie pe care Dumnezeu ne-o va reda într-o zi Restaurată.
M-am întâlnit şi am vorbit cu Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, de mai multe ori, la Palatul Elisabeta, iar mai recent la Opera Naţională din Bucureşti, cu ocazia Jubileului de 90 de ani ai Majestăţii Sale Regele. De fiecare dată, pe toate firele sufletului meu s-au întins şiraguri de iubire, de admiraţie, de respect, neasemănător cu altul, pentru nimeni! Deopotrivă, însă, dincolo de cât puteam cuprinde cu lumina ochilor şi de cât înţelegeam cu puterea minţii, dintr-o cavalcadă politică de obscurizare a oricărei idei oneste, m-am întrebat de fiecare dată ce ţară este aceasta care nu are coroana pe stemă, ce ţară este aceasta care are pe bancnote compozitori, poeţi şi nici un voievod?! Ce ţară este aceasta în care preşedintele desfăşoară o afrontare istorică asupra unei personalităţi pe care o laurează cancelariile lumii şi care are o consonanţă cu demnitatea, înţelepciunea şi istoria Europei, Majestatea Sa Regele Mihai I al României?!
Regele nostru nu ne-a părăsit niciodată iar românii simt şi nu vor uita aceasta. Nici ei şi nici Dumnezeu nu va uita! Netanderthalienii politici vor simţi că istoria nu trece prin ei, ei trec prin istorie!
Deodată cu primăvara, românii primesc în inimi sărbătoarea zilei de naştere a Principesei lor. Iubirea şi credinţa faţă de cei aleşi de Dumnezeu să fie la fruntea, la pieptul şi la fundaţia ţării, interferă cu iubirea pentru un om care are pe chip şi în suflet frumuseţe, căldură umană, modestie, înţelegere, armonie! Prin Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, ţara are la loc o regină a inimii! Dumnezeu a mărit iubirea, credinţa şi respectul care nu pierise, dar nu se mai vedea de peste o jumătate de veac, într-o ţară cu cerul sumbru.
Oricât de amară-i vreo clipă sau un răstimp, frumuseţea este cea mai sigură înfrângere a lor. Privind-o pe Principesă, privind pe Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, un principe pe potrivă de urcat la inimile românilor, prin decenţă, cultură, seriozitate, privim ziua predestinată României Restaurate.
Frumoase-s împrimăvărările românilor, pentru că luna martie nu este o adunare de zile, este un destin al României, o vestire fericită, o înmulţire de frumuseţi, iubiri, sărbători. Puterea noastră, chiar, se înmulţeşte şi ea, mărturisind iubirea şi credinţa, urând primăvară în inimă şi gând, Principesei noastre, alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu, alături de familie, alături de români!
La mulţi ani, Alteţa Voastră Regală!
Aurel V. Zgheran

La multi ani si sa va vedem la carma tarii !Ganduri bune pentru principesa Margareta si pentru toata familia regala .
RăspundețiȘtergere