Fundația Colecției Familiei Regale, la început de drum
La 30 decembrie 2010, în tradiția regală recentă, Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana împreună cu Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au înfiinţat Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României, persoană juridică având ca scop păstrarea şi promovarea patrimoniului Dinastiei, apărarea principiilor Casei Regale a României, susţinerea activităţilor sale publice şi private, dar şi aducerea la cunoştinţa publicului larg a obiectelor de patrimoniu şi tradiţiilor Familiei Regale şi ale Coroanei Române.
Primele bunuri intrate în patrimoniul Fundaţiei sunt lucrările din Colecţia Regală de Artă Contemporană. Colecția reprezintă o parte a colecției de artă a Familiei Regale a României și se numără printre cele mai însemnate colecții private de artă din România fiind compusă din peste șaptezeci de lucrări de artă aparținând unor proeminenți artiști contemporani români. Lucrările din colecție variază de la pictură și sculptură până la acuarelă, gravuri și desene și sunt expuse atât la Palatul Elisabeta cât și la Castelul Săvârșin. Inițiatorul acestei colecții este domnul Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, care, în anul 2001, sub cupola Fundației Anastasia, condusă de domnia-sa, a lansat un apel către cei mai însemnați pictori contemporani români să-și doneze câteva lucrări pentru constituirea unei colecții regale, ca un gest de reparație pentru Familia Regală.
În viitor Fundația va primi în patrimoniul său o serie de bunuri precum decorații Regale, obiecte de mobilier, veselă, argintărie, fotografii de arhivă , obiecte decorative și costume populare.
În anii următori multe dintre aceste obiecte se vor regăsi în expozițiile sau evenimentele organizate de Fundație , fie în reședințele Regale, fie în locații exterioare, în parteneriat cu diverse instituții sau organizații.
Fundația, înființată în anul 2010, este o structură distinctă de Casa Majestății Sale Regelui Mihai și de Fundația Principesa Margareta a României. Activitățile desfășurate de Fundație sunt finanțate din fonduri private iar sumele obținute prin diversele proiecte dezvoltate de organizație sunt folosite în scop caritabil pentru: conservarea operelor de artă și a obiectelor din Colecție , deschiderea Reședințelor Regale spre vizitare, organizarea expozițiilor tematice și publicarea unor volume de specialitate, cataloage ale expozițiilor și ghiduri dedicate Reședințelor Regale sau operelor de artă.
Primul proiect al Fundației pe anul 2014 privește vizitarea Palatului Elisabeta – Reședința oficială a Familiei Regale din București – de către elevi din capitală dar și din țară. În perioada 10 februarie – 10 martie, pragul reședinței regale va fi trecut de sute de elevi, de toate vârstele. Prin vizitarea acestui loc, care, în ultimii treisprezece ani și-a redobândit demnitatea și s-a transformat în ”centrul regalității de astăzi”, elevii se se vor bucura de atmosfera caldă, de familie, a instituției regale, vor înțelege importanța istorică a simbolurilor statale românești, vor lua contact cu cele mai importante momente din crearea și consolidarea statului modern român. Tot aici, elevii vor învăța despre puterea exemplului personal, despre demnitate, respect și încredere, despre mândria de a fi român.
Participanții vor vizita spațiile care găzduiesc de obicei angajamentele publice ale membrilor Familiei Regale – Salonul Ferdinand și Maria, Salonul Carol și Elisabeta, Biroul Regelui Mihai, Salonul Alb, Sala Regilor, Sufrageria Mare și Grădina Palatului. În plus, elevii vor putea admira operele artiștilor români contemporani din Galeria de Artăa, o expoziție de costume populare din Colecția Regală și Sufrageria Mare pregătită pentru un dineu oficial.
În următoarele luni ale anului 2014, Fundația va derula proiecte ce vizează aniversarea a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Carol I, aniversarea a 100 de ani de la vizita Familiei Imperiale Ruse la Constanța sau activitatea Familiei Regale a României în perioada 1930 – 1947.
Adaugă un comentariu