Cristian Pârvulescu: „Monarhia este întotdeauna o soluţie”

Cristian Pârvulescu: Monarhia este întotdeauna o soluţie

Cristian Pîrvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, a fost coordonatorul Formului Constituţional. După mai multe dezbateri organizate în toată ţara în 2013 şi sugestii primite online, Forumul Constituţional a prezentat in raport al propunerilor venite de la cetăţeni şi organizaţii, către comisia de revizuire a Constituţiei. Cristian Pîrvulescu s-a aflat la sfârşitul săptămânii la Timişoara, la un eveniment organizat de senatorul Ben-Oni Ardelean.

Cu această ocazie, Pîrvulescu a vorbit şi despre schimbările care ar putea apărea în viitoarea constituţie. Întrebat cum ar putea şeful statului să respecte mai mult decât până acum rolul de mediator între partidele politice şi dacă, în acest context, nu cumva ar şi monarhia o soluţie, politologul a afirmat că părerile în acest domeniu sunt împărţite.

„Monarhia este întotdeuna o soluţie. Dar e un articol în Constituţie care împiedică modificarea tipului de regim politic. Este o discuţie complicată. Constituţionaliştii - am discutat şi cu cei din Comisia de la Veneţia - sunt împărţiţi la rândul lor. Unii susţin că se poate schimba, alţii susţin că odată ce s-a introdus această prevedere în Constituţie nu se mai poate schimba, că nu se poate modifica un articol care interzice modificarea Constiţiei. Ştiţi foarte bine că trecem prin examinarea Comisiei de la Veneţia”, a declarat Cristian Pîrvulescu.

Politologul este de părere că problema echidistanţei acesta s-ar putea rezolva prin schimbarea formei de guvernământ în republică parlamentară, în care preşedintele este ales de parlament sau de electori din care fac parte reprezentanţi ai structurilor locale.

„De ce? Pentru că este un consens mai larg. Mie mi s-ar părea normal ca şi primarul sau preşedintele consiliului judeţean să fie aleşi astfel. Problema e următoarea: cineva, când ajunge într-o poziţie, reprezintă doar pe cei care l-au votat sau îi reprezintă pe toţi? Singura formă în care se poate delega acest mandat este alegerea de către un parlament, o adunare. În România, oamenii sunt obişnuiţi să aleagă direct conducătorii şi o să rămânem probabil pe varianta asta. Varianta cu două tururi de scrutin este mai bună decât cea un singur tur. Din toate punctele de vedere”, a mai explicat Pîrvulescu.

Acesta crede însă că o modificare a Constituţiei nu se va produce prea curând. Cel puţin nu până la finalul anului 2014.

Florin Puşcaş / ziuadevest.ro

4 comentarii:

  1. Monarhie sau republica este un subiect fals. Istoria a demonstrat ca la fel cum exista presedinti ticalosi au existat si regi misei. Si invers: Un om de calitate a facut sau va face ceea ce trebuie indiferent ca se numeste rege sau presedinte. Nu sistemul este cel care produce efecte ci "omul" care reprezinta sistemul. Ar trebui sa ne concentram asupra unor institutii puternice si a unui mod cu adevarat eficace de a controla "omul", indiferent din ce sistem provine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tu esti un misel ca esti un securist care au distrus aceasta tara si o distrugeti in continuare din cauza ca acest popor e slab nu lupta pentru a se salva din aceasta mocirla SECURISTO-COMUNISTA.

      Ștergere
  2. Sistemul este important. Cristian Parvulescu nu va sustine monarhia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Realitatea a demonstrat fara echivoc faptul ca Monarhiile Constitutionale Europene, ca institutii, nu neaparat ca persoane, sunt net superioare Republicilor Parlamentare deoarece sunt singurele capabile sa asigure eficient Echidistanta fata de Partidele Politice si mai ales Libertatea Justitiei. Tarile care le-au adoptat sunt conform Statisticilor Internationale cele mai putin corupte, multe dintre ele regasindu-se in fruntea topului tarilor cu cel mai inalt nivel de trai din lume (vezi Tarile Scandinave , Olanda, Marea Britanie).

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.