La Fântâna Albă, cu Regele Mihai

La inceputul lui iulie 2000 se comemorau 60 de ani de la masacrul romanilor, in locul numit Fintina Alba, din nordul Bucovinei, foarte aproape de actuala noastra granita cu Ucraina. Tragedia a avut loc in zilele urmatoare cedarii Basarabiei si nordului Bucovinei, in 28 iunie 1940. Mai multe sute de romani, ingroziti de perspectiva stapinirii bolsevice, au incercat sa treaca granita romaneasca, dar au fost intimpinati de trupele KGB-iste, care i-au macelarit in padurea de la Fintina Alba. Pentru orice popor cu memorie buna, tragedia este asezata alaturi de Katyn. Pariez ca majoritatea romanilor habar nu au de aceasta tragedie. Romanii au ales moartea in locul Gulagului siberian. Noul teritoriu, dobindit hoteste, in afara intelegerii Molotov-Ribbentrop, avea curind sa fie supus unei criminale purificari etnice. Localitati intregi au fost mutate in cele mai indepartate colturi ale imparatiei. Despre toate acestea avem mai multe marturii si cercetari, dar cea mai emotionanta ramine cea a tarancii Anita Nandris Cudla.

Regele Mihai a dorit sa reaminteasca romanilor despre nefericitele intimplari din anul 1940, initiind un pelerinaj la locul masacrului, ocazie cu care a participat si la sfintirea Bisericii din satul romanesc Bahrinesti. Sint invitat sa particip la comemorare. De la sediul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor ne indreptam spre Siret. Ca de obicei, M. S. Regele conduce masina in care se mai gasesc Regina Ana si Principele Radu. Prima surpriza placuta are loc chiar la intrarea pe teritoriul ucrainean, acolo unde granicerii dau onor Regelui. Nu se convenise nimic in acest sens, dar granicerii au inteles corect solemnitatea momentului. In imediata apropiere, citeva zeci de tarani, imbracati de sarbatoare, il intimpina crestineste pe Rege. Grupul se apropie timid de Rege, iar cel mai virstnic, vadit emotionat, rosteste un salut de bun venit, intr-o romana impecabila, reamintindu-i inaltului oaspete ca se cunosc din tinerete, atunci cind obisnuia sa poposeasca in dulcea Bucovina.

La Bahrinesti, o alta surpriza de proportii: citeva mii de romani din satele de linga frontiera il intimpina cu ovatii pe Rege. In curtea Bisericii si pe ulitele alaturate nu ai unde sa arunci un ac. Desi pe o caldura zapusitoare, Regele rezista stoic pina la sfirsitul ceremoniei. Pe esplanada special amenajata in curtea noului lacas, Familia Regala este asezata in imediata apropiere a soborului de preoti. Regele e cel mai proeminent, prin tinuta sa maiestuoasa, impecabila. La un moment dat, o persoana din anturajul meu are revelatia ca Regele este atit de expus, incit poate fi lesne o tinta. Ma cutremur la ideea ca ar putea avea loc o nenorocire. Imi face un semn discret si in citeva secunde este deja linga Rege, scrutind cu un ochi profesionist adunarea. Era sportiv luptator si avea un acut simt al primejdiei. Nu s-a mai dezlipit de Rege pina la sfirsitul ceremoniei.

Dupa trecerea ritualica prin Sfintul Altar, ne indreptam spre Fintina Alba. Regele cunoaste bine locul. Mai participase la asemenea ceremonii, dupa recuperarea nordului Bucovinei si a Basarabiei, in iunie 1941. Conduce masina cu siguranta, exact in poiana in care o modesta cruce ridicata prin grija comunitatii romanesti ne reaminteste de tragedia din urma cu 60 de ani. Slujba de pomenire a martirilor, urmata de ceremonialul depunerii coroanelor. Nu se tin discursuri, nu se trag salve solemne. Doar sintem intr-o tara ocupata. Atmosfera e incarcata de o stranie tristete, contrastanta cu frumusetea padurii de fagi si stejari. Este chiar locul in care romanii au fost macelariti. Cineva ne spune ca in scoarta unor stejari batrini se mai vad urmele gloantelor. Victimele nu au dorit sa accepte puterea sovietica, brutal instalata. Au vrut, pur si simplu, sa traiasca alaturi de fratii lor. N-a fost sa fie. E o tristete atit de coplesitoare, incit nimeni nu are puterea sa rosteasca un cuvint. Ce se mai putea adauga tragediei? Mai au cuvintele forta sa exprime ceva in plus? Niciodata nu mai participasem la un ceremonial atit de sfisietor. Ma uit in jur si am senzatia stranie ca in spatele copacilor bintuie fantomele victimelor si ale KGB-istilor. Incremenit in pozitie de salut, Regele adauga o tristete solemna momentului.

Citisem atitea despre crimele de la Katyn! O lume intreaga stie despre tragedia polonezilor asasinati acolo. Despre Fintina Alba nu stim nici macar noi destule. Sau nu vrem sa stim, vorba principelui Cantemir? Pun fata in fata cele doua tipuri de memorie colectiva si ma cutremur. Prin grija elitelor poloneze, Katyn este un monument de referinta nu doar pentru tara lor, ci si pentru constiinta umanitatii. Citi sefi de stat romani, in afara Regelui Mihai, si-au asumat demn si responsabil istoria neamului, omagiindu-i eroii stiuti si nestiuti din afara granitelor actuale? Instantaneu, reconstitui si realizez ca nimeni altul, in afara de Rege. Atunci cum sa supravietuiasca in memoria colectiva si in constiinta nationala tragediile noastre? Unii sefi de stat au ignorat istoria, iar altii o rastalmacesc. Ce tristete! Doar Regele, dintre toti sefii de stat de dupa razboi, marturiseste adevarul cuvintelor ilustrului dascal al neamului, Nicolae Iorga: cine uita, nu merita. Fintina Alba ar trebui sa fie un loc de pelerinaj national, iar o capela va trebui inaltata acolo, prin stradania statului roman. Sint uluit sa constat ca acest lucru nu s-a convenit in Tratatul cu Ucraina. Poate vreun sef de stat roman va avea demnitatea sa initieze un asemenea demers. Daca nu, sugerez societatii "Astra Romana" sa inceapa diligentele.

Sursa: Ziarul de Iaşi